Sindicaliștii din Învățământ au decis suspendarea grevei generale, în urma consultărilor cu profesorii.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale”, au anunțat sindicaliștii într-un mesaj postat pe Facebook.
Sindicaliștii condiționează suspendarea grevei de adoptarea de către guvern prin OUG a următoarelor prevederi:
- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
- acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
„În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, au mai anunțat sindicaliștii.
Potrivit proiectului de ordonanță publicat duminică, personalul didactic și didactic auxiliar ar urma să primească o majorare de 25% a salariilor, iar, de anul viitor, salariul debutantului va fi egal cu salariul mediu brut. Ordonanța prevede că procentul de creștere salarială de la 1 ianuarie va fi de 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua grilă a noii legi a salarizării unitare, nu 40%, cum prevedea ordonanța anterioară. Edupedu.ro explică faptul că această majorare de 25% înseamnă 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, potrivit Biziday.ro.
De asemenea, vor fi acordate prime de de 1.500 de lei, în octombrie, personalului didactic și auxiliar, respectiv 500 de lei personalului nedidactic. Banii vor fi acordați pe un card și vor putea fi utilizați pentru cursuri de pregătire profesională, cărți și echipamente IT sau “acoperirea unor nevoi personale”.
Sursa foto: FSLI România