Senatorul Mircea Abrudean va iniția demersurile pentru extinderea infrastructurii rutiere din Apahida

 

Senatorul clujean Mircea Abrudean a promis sprijinirea extinderii infrastructurii rutiere din Apahida, în cadrul unei discuții purtate, joi, cu primarul comunei, Cristina Belce. De altfel, edilul i-a prezentat proaspătului parlamentar de Cluj o întreagă listă de proiecte importante pentru dezvoltarea localității.

”Apreciez oricând orice idee care poate aduce mai mult bine în viața clujenilor și, cum sunt un om al faptelor, voi da tot sprijinul meu pentru ca acea idee să devină proiect realizat. Așa cum este și inițiativa de extindere a infrastructurii rutiere din Apahida, prin realizarea unei benzi suplimentare pe drumul național ce traversează localitatea.

Săptămâna viitoare voi iniția demersurile necesare la CNAIR pentru ca proiectul să devină realitate cât mai curând”, a arătat Mircea Abrudean, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: