Scandal în USR: Șefa organizației din Cluj arătată cu degetul pentru refuzul de a justifica 400.000 euro din banii publici

Oana Murariu, șefa USR Cluj, este criticată de Elek Levente, fost președinte al partidului la nivel național, pentru refuzul acesteia de a justifica cheltuieli de 400.000 euro din banii publici, scrie media9.ro.

Fostul lider al USR a reacționat dur față de raportul de activitate al Oanei Murariu, care și-a prezentat raportul de activitate. Acesta critică lipsa informațiilor financiare din raportul făcut public de Murariu și solicită justificarea modului în care au fost cheltuiți banii publici alocați mandatului parlamentar.

„Nu văd în raportul tău de activitate un raport financiar. (…) ar fi mers și un link către documentele fiscale prin care să justifici modul în care ai cheltuit peste 400.000 de euro, bani publici la dispoziția ta pe parcursul mandatului”, afirmă acesta.

Fostul lider USR susține că refuzul de a face publice aceste informații ar fi unul constant, de mai mulți ani, și pune sub semnul întrebării credibilitatea conducerii locale a partidului. „Faptul că refuzi sistematic deja de șase ani să-ți justifici cheltuielile din bani publici te face 100% necredibilă”, mai scrie Elek Levente.

„Nu există politician onest și responsabil care refuză să-și justifice cheltuielile din bani publici. Iar culpa ta are circumstanțe agravante pentru că ești și președinte de organizație și ar trebui nu doar să faci asta, ci și să impui acest demers celorlalți colegi parlamentari”, se arată în reacție. În același context, este invocat exemplul senatorului Irineu Darău, despre care Elek Levente afirmă că publică periodic informații detaliate privind utilizarea fondurilor publice.

În finalul comentariului, fostul președinte USR face apel la principiile fondatoare ale partidului și la angajamentele asumate inițial față de alegători. „USR s-a născut din dorința oamenilor de a fi reprezentați de politicieni altfel (…) ca o speranță pentru oamenii sătui de minciuni”, afirmă acesta, explicând că a ales să intervină public după ce a semnalat anterior aceleași nemulțumiri în interiorul partidului, fără rezultat.

Mesajul integral al lui Elek Levente

„Dragă Oana Murariu, frumoase poze, cel mai probabil plătite din bani publici, marketing politic pentru cei care nu știu ce înseamnă politica. Dar nu văd în raportul tău de activitate un raport financiar. Pe lângă aceste poze frumoase ar fi mers și un link către documentele fiscale prin care să justifici modul în care ai cheltuit peste 400.000 €, bani publici aflați la dispoziția ta pe parcursul mandatului.

Faptul că refuzi sistematic, deja de 6 ani, să-ți justifici cheltuielile din bani publici te face 100% necredibilă.

Dragă Oana, cu tot respectul acordat până la un punct, ar trebui să înțelegi că nu există politician onest și responsabil care refuză să-și justifice cheltuielile din bani publici. Iar culpa ta are circumstanțe agravante pentru că ești și președinte de organizație și ar trebui nu doar să faci asta, ci și să impui acest demers celorlalți colegi parlamentari.

Să nu-mi spui că nu se poate. Colegul Irineu Darău, poate și alții, face asta sistematic și absolut transparent. Știi de ce?

Pentru că el nu a uitat că are un contract cu brașovenii, prin care s-a angajat să-i reprezinte corect, onest și transparent.

Tu i-ai uitat pe clujeni. Contractul cu ei te interesează doar din 4 în 4 ani.

Sunt convins că atât pe tine, cât și pe susținătorii tăi, o să vă surprindă comentariul meu. Dar dacă aș tăcea, aș fi complice la acțiunile voastre și nu vreau asta. Eu, spre deosebire de tine și distinșii tăi colegi, am fost prezent la nașterea acestei organizații, USR Cluj. Atunci noi ne-am angajat în fața clujenilor că vom construi o alternativă onestă, onorabilă și transparentă la politica din România.

Acest lucru mă face să simt că îmi pasă și să simt o anumită responsabilitate vis-à-vis de clujeni. Eu nu am uitat contractul cu clujenii și, chiar dacă m-am retras, îmi pasă de modul în care voi, care habar nu aveți unde erați când USR s-a născut, vă achitați de sarcinile publice.

Faptul că am ocupat funcția înaintea ta cred că îmi conferă dreptul să-ți cer să nu murdărești scaunul de președinte USR Cluj.

Am ajuns să-ți spun asta public după ce, ani la rând, v-am spus-o intern, dar fără rezultat.

Și pentru că probabil ai uitat, sau poate nu ai știut niciodată, îți spun eu că USR s-a născut din dorința oamenilor de a fi reprezentați de politicieni altfel. USR nu s-a vrut doar încă un partid politic, încă un vehicul care să ducă incompetenți în funcții publice, încă o gaură în buget, încă un furnizor de sinecuri. USR s-a născut ca o speranță pentru oamenii sătui de minciuni, o speranță care să-i ducă spre „o țară ca afară”.

Dragă Oana Murariu, uită-te, te rog, în oglindă și spune-mi dacă tu vezi vreo nuanță de USR în tine. Spune-mi cum crezi tu că lipsa ta de transparență le mai permite clujenilor să spere la politică altfel, la o țară ca afară?”

Te-ar putea interesa și: