Salariații din România vor avea acces online la datele din REVISAL

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede posibilitatea ca salariaţii sau foştii salariaţi să aibă acces online la datele proprii din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor - Revisal.

Actul normativ modifică şi completează articolul 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în sensul creării cadrului legal pentru ca salariaţi şi foştii salariaţi să poată accesa online registrul de evidenţă a salariaţilor cu privire la datele proprii.

"Registrul general de evidenţă a salariaţilor este accesibil online pentru salariaţi/foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea şi tipărirea acestor date, precum şi la generarea online şi descărcarea unui extras din registru", prevede legea.

De asemenea, actul normativ stabileşte că "vechimea în muncă şi/sau în specialitate poate fi dovedită şi cu extrasul, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului", scrie Agerpres.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, se stabilesc procedura de acces online a salariaţilor sau foştilor salariaţi la datele din Registrul general de evidenţă a salariaţilor, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă şi/sau în specialitate, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal, mai stabileşte legea.

Te-ar putea interesa și: