S-a decis: Europarlamentare și locale în iunie, prezidențiale în septembrie și generale în decembrie

 

Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, a anunţat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului.

"Această decizie a urmat unui proces prin care fiecare dintre noi am consultat birourile de conducere politică ale partidelor, ne-am reunit apoi în coaliţie şi suntem prezenţi pentru a prezenta această decizie finală, care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forţe proprii iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună", a declarat Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, această decizie "a presupus de la sine asumarea responsabilităţii politice" şi ţine cont de interesul cetăţenilor.

"A fost o decizie care a presupus de la sine asumarea responsabilităţii politice, responsabilitate politică ce vizează stabilitatea ţării, ce vizează coerenţa actului de guvernare şi, desigur, ţine cont de interesul cetăţenilor României şi de contextul de securitate, pentru că din toate discuţiile pe care le-am avut, românii îşi doresc stabilitate, îşi doresc linişte, îşi doresc să-şi vadă de viaţa de zi cu zi şi în felul acesta cred că este absolut necesar ca, în anumite momente, partidele politice să dea dovadă de un minim sacrificiu de orgoliu pentru tot ceea ce înseamnă interesul românilor şi stabilitatea ţării", a adăugat Nicolae Ciucă.

El a explicat că de la sfârşitul anului 2021, această coaliţie şi-a asumat guvernarea, "reuşind să treacă printr-o serie de crize succesive şi suprapuse şi să deruleze programul de guvernare".

"Trebuie să scoatem în evidenţă faptul că începând de la finele anului 2021, România a reuşit să realizeze cea mai mare absorbţie de fonduri europene, peste 95%. De asemenea, România a reuşit să realizeze, datorită acestei stabilităţi, atracţia interesului investitorilor străini şi să dobândim cele mai mari valori, cele mai mari sume ale investiţiilor străine directe în România. De asemenea, este pentru prima dată când, pe timpul acestei guvernări, România are o creştere economică reală bazată pe investiţii", a mai spus Ciucă.

Prezidențiale în septembrie, parlamentare la iarnă

Alegerile prezidenţiale vor avea loc în luna septembrie, iar cele generale în luna decembrie, a declarat premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, după întâlnirea coaliţiei de guvernare.

"Am hotărât, în afară de comasare, şi o alianţă electorală între Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal pentru lista de europarlamentare, iar în cursul lunii septembrie să avem alegerile prezidenţiale. Primele date sunt trei variante. Nu este foarte greu: 1 - 15, 8 - 22 sau sfârşitul lunii septembrie. Una dintre aceste trei variante va fi aleasă. Consider că cea de mijloc, pentru că pe 15 septembrie încep şcolile şi să nu încurcăm desfăşurarea activităţii copiilor, 8, 22 ar fi cea mai potrivită şi data de 8 decembrie pentru alegerile generale", a afirmat Ciolacu, la finalul şedinţei decisive a coaliţiei privind organizarea alegerilor, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu vede nimic neobişnuit ca predarea-primirea între actualul şi viitorul preşedinte să se desfăşoare într-o normalitate şi într-un calendar programat.

"Şi eu, şi domnul Nicolae Ciucă am făcut acest lucru când domnia sa mi-a predat mandatul de prim-ministru. Cu două-trei luni înainte, după cum bine ştiţi, am lucrat împreună, astfel încât să ştim toate problemele. Eu nu mai vreau să trăiesc într-o ţară, cum am fost cu Sorin Grindeanu când a fost numit prim-ministru şi-am găsit - îţi aduci aminte, Sorin? - pereţii birourilor cu fire scoase şi tablouri smulse şi nicio agendă lăsată la un schimb de prim-miniştri. Cred că la peste 30 de ani de democraţie, trebuie să intrăm într-o logică de democraţie consolidată şi de respect între noi, indiferent dacă suntem adversari politici. N-am niciun regret şi consider că am făcut ce este mai bine şi pentru colegii mei, dar, în primul şi în primul rând, am luat decizia corectă în ceea ce priveşte România", a transmis Ciolacu.

Potrivit acestuia, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale nu este "împotriva democraţiei", ci "pentru a avea o reprezentare corectă pentru români".

"Faptul că noi am decis să facem această comasare nu este ceva împotriva democraţiei, este, dimpotrivă, un vot în plus pentru democraţie şi pentru a avea o reprezentare corectă pentru români. Am decis, şi le mulţumesc colegilor mei din PSD, astăzi, la fel ca şi colegilor din PNL, să avem şi o alianţă electorală pentru lista de europarlamentare. Oricât am încerca să împachetăm cuvintele este evident că numai cele două mari partide se pot uni şi pot face faţă unui val extremist. Niciuna dintre cele două forţe politice nu se pot angaja singure în această luptă", a explicat liderul social-democraţilor.

Preşedintele PSD a aminitit că în trecut şi PSD şi PNL au mai luat astfel de decizii politice şi aşa a putut intra România în UE şi NATO.

"Acum, avem două obiective la fel de importante, acela de a intra cu drepturi depline în Spaţiul Schengen, anul acesta, şi în anul 2026 România să fie membru al OCDE", a completat Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și: