Românii ar putea avea încă două zile libere legale. VEZI propunerea PSD

PSD a depus la Senat un proiect de lege, iniţiat de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în care propune ca zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul) să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Iniţiatorii precizează că în România, potrivit datelor oficiale furnizate de ultimul recensământ din anul 2011, 16.307.004 cetăţeni români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării.

”Pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, grecocatolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă”, se arată în expunerea de motive, potrivit news.ro.

Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasmă Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează, arată iniţiativa PSD.

”Susţinem cele mai sus menţionate pentru a asigura la modul concret libertatea de religie garantată la articolul nr.l8 din „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, la articolul nr.lO din „Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene”, la articolul nr.9 din „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, la articolul nr.29 din „Constituţia României” precum şi de „Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”. în mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă”, spun parlamentarii PSD.

De asemenea, propunerea mai arată că strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an.

”Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului. Din acest motiv, mai multe ţări din Europa, precum Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. în acest context, dată fiind importanţa religioasă a zilei de 7 ianuarie, considerăm necesară şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează”, afirmă PSD.

”Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem spre dezbatere şi adoptare iniţiativa legislativă pentru completarea alin.(l) al art.139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel încât zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul), sărbători deosebit de importante pentru creştinii ortodocşi, şi nu numai, să fie declarate ca zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, spun iniţiatorii.

Te-ar putea interesa și: