Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că liberalii menţin deschise negocierile atât cu USR, cât şi cu PSD, însă a subliniat că, din punct de vedere matematic, este mai simplu de realizat o majoritate cu social-democraţii.
PNL va da premierul şi nu va opri reforma în Justiţie, a adăugat el, urmând să fie făcută o propunere la acest minister.
"Noi ţinem deschise negocierile cu cele două forţe politice alături de care putem forma majorităţi. Aritmetica este însă extrem de dură şi de clară, de la un copil de clasa I, a II-a la orice cetăţean. Noi avem astăzi 114 parlamentari din 134 cu care am intrat pe listă; de asemenea, cei din USR au 80 de parlamentari, cei din UDMR - 30. Deci, pentru constituirea unei majorităţi mai avem nevoie de nouă parlamentari fie din grupul minorităţilor naţionale, din partea neafiliaţilor sau din cei care au plecat alături de domnul Ludovic Orban. Asta pentru o majoritate constituită cu cei din USR. Pentru o majoritate constituită cu cei din PSD, lucrurile sunt mai simple: e o majoritate calificată, e o majoritate cu tot cu UDMR de aproape 300 de parlamentari. Deci, depăşeşte cu aproape 70 de parlamentari cifra minimă pentru a trece un Guvern. E ceva mai simplu. Sunt alte incompatibilităţi, dar uneori pentru ţară trebuie să treci peste orice. În momentul acesta nu pot să vă spun care este decizia, pentru că nu este luată. Se poate întâmpla absolut orice diseară. Fiecare membru al BPN are dreptul să-şi spună cuvântul, fiecare dintre ei îţi va expune punctele de vedere cu beneficii şi pierderi. Ce este important: cât mai repede, în două-trei săptămâni, să avem un guvern", a spus Rareş Bogdan la sediul PNL.
Rareş Bogdan a subliniat că PNL va propune ministrul Justiţiei.
"Există un interes naţional ca această ţară să continue investiţiile şi, de asemenea, să aibă nişte obiective majore, însemnând reforma administrativă. O chestiune pe care trebuie să o discutăm este legată de reforma administrativ-teritorială, putem discuta şi despre reforma Constituţiei, trebuie readaptată, şi sunt câteva linii roşii pe care vreau să vi le spun extrem de clar, indiferent cu cine vom sta şi vom face guvern. Pot să vă asigur că reforma şi garantarea dreptului Justiţiei este pentru noi un punct nodal. Nu vom opri în niciun caz reforma în Justiţie, iar PNL va veni cu o propunere de ministru al Justiţiei care să fie acceptată de populaţie. În cazul în care se va ajunge la o colaborare pentru România cu cei din zona stângă a eşichierului politic, acest lucru este unul vital pentru PNL. Suntem singurii care putem garanta reforma Justiţiei", a susţinut Rareș Bogdan.
O decizie cu privire la partidul cu care PNL va face majoritate trebuie luată cât mai repede, a apreciat el, adăugând însă că PNL va da premierul.
"PNL va da premierul, cum este absolut firesc, deşi numele acestuia este apanajul preşedintelui şi exclusiv al preşedintelui în sistemul constituţional românesc actual. (...) Este absolut firesc ca în cazul în care continuăm să construim coaliţia cu cei din USR să discutăm despre prezenţa sau nu a miniştrilor care şi-au dat jos guvernul în viitorul executiv, dacă domniile lor continuă cu condiţionalităţile legate de premier. Şi dacă este cazul PSD, atunci vom face o alianţă partitară, excluzând însă miniştrii UDMR, doi sau trei miniştri UDMR, pentru că noi nu renunţăm la parteneriat, a fost un partener care, din punctul nostru de vedere, s-a comportat absolut elegant şi corect şi nu avem niciun motiv să excludem UDMR dintr-o viitoare construcţie, chiar dacă am construi cu PSD şi am avea majoritate şi fără domniile lor", a mai spus Rareş Bogdan, precizând că la întâlnirile cu USR şi PSD nu au fost înaintate nume şi nici nu au existat discuţii despre portofolii.