Preşedinţii României, Klaus Iohannis, şi Franţei, Emmanuel Macron, se întâlnesc miercuri dimineaţa la Baza Aeriană "Mihail Kogălniceanu" din judeţul Constanţa.
Cei doi şefi de stat au programate convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, precum şi o întâlnire cu militarii dislocaţi în Baza de la Kogălniceanu.
Liderul de la Elysee a ajuns în România marţi seara, fiind întâmpinat de premierul Nicolae Ciucă.
Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, vizita preşedintelui Franţei are loc pe fondul unui dialog politic bilateral intens şi în cadrul amplu oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări, precum şi de cooperarea strânsă în plan european şi internaţional. La acestea se adaugă şi decizia recentă a Franţei de a fi naţiune-cadru pentru Grupul de luptă aliat din ţara noastră şi de a participa cu trupe la acesta.
Cei doi preşedinţi vor discuta despre modalităţile de a consolida pe mai departe Parteneriatul Strategic româno-francez, reînnoit în 2018 prin semnarea, la Paris, de către Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, a Declaraţiei politice aferente, ale cărei direcţii de dezvoltare au fost detaliate în cadrul Foii de Parcurs semnate în 2020.
Aderarea României la spaţiul Schengen şi implicarea sa activă în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene va fi, totodată, abordată în cadrul discuţiilor, menţionează Administraţia Prezidenţială.
Conform sursei citate, o atenţie deosebită va fi acordată coordonării poziţiilor celor două state în pregătirea reuniunilor Consiliului European de la Bruxelles, precum şi a Summitului NATO de la Madrid, care vor avea loc în a doua parte a lunii iunie.
Un subiect prioritar pe agenda întâlnirii va viza evoluţia situaţiei de securitate din regiune şi efectele multiple ale războiului din Ucraina, alături de susţinerea acordată Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, precum şi propunerile legate de reconstrucţia acestei ţări.
Cei doi şefi de stat vor discuta şi despre sprijinirea în continuare a Republicii Moldova, care se confruntă cu numeroase provocări generate de efectele agresiunii ruse în Ucraina, inclusiv prin continuarea eforturilor de asistenţă prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată la iniţiativa României, Franţei şi Germaniei în luna aprilie, mai arată Administraţia Prezidenţială.