Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, la Summitul Parlamentar al Iniţiativei celor Trei Mări de la Zagreb

 

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, efectuează, marţi şi miercuri, o vizită în Croaţia, unde participă la Summitul Parlamentar al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) de la Zagreb şi are pe agendă mai multe întrevederi bilaterale.

Potrivit unui Memorandum intern al Senatului, aprobat de Biroul permanent, invitaţia a fost adresată lui Mircea Abrudean de preşedintele Parlamentului croat, Gordan Jandrokovic.

"Principala temă a Summitului parlamentar se va circumscrie priorităţilor strategice ale I3M în actualul context geopolitic. Participanţii la acest eveniment de anvergură vor aborda teme precum diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, cooperarea în domeniul apărării, aspecte referitoare la interconectivitate şi dezvoltarea durabilă a economiilor din spaţiul I3M", se arată în documentul citat.

Mircea Abrudean se va întâlni cu premierul Croaţiei, Andrej Plencovic, preşedintele Parlamentului croat, Gordan Jandrokovic, şi cu preşedintele Parlamentului Lituaniei, Juozas Olekas.

Potrivit Senatului, I3M este o platformă politică flexibilă şi informală la nivel înalt, care vizează dezvoltarea infrastructurii pe axa nord-sud în domeniile transporturilor, energiei şi digitalului. Din raţiuni geoeconomice, obiectivul I3M este reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele din Europa Centrală şi de Est şi restul continentului. Platforma a fost lansată prin declaraţia adoptată de Summitul inaugural al şefilor de stat şi de guvern, organizat la Kiev, în 23 august 2021, la care România a fost reprezentată la nivel de prim-ministru.

Te-ar putea interesa și: