PNL susţine formarea unei coaliţii cu forţele democratice - PSD, UDMR, USR şi minorităţi

 

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, marţi, că liberalii susţin formarea unei coaliţii cu forţele democratice - PSD, UDMR, USR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

"Alegerile s-au finalizat şi constatăm că avem un Parlament pulverizat, iar acest Parlament pulverizat are două grupări de partide: partidele democratice şi partidele anti-sistem. Pentru a asigura o stabilitate în guvernarea ţării noastre, pentru a moderniza România, pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor în ţara noastră, PNL va susţine formarea unei coaliţii iniţiind, participând la discuţii cu forţele politice democratice pentru a asigura o majoritate parlamentară", a declarat Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, precizând că forţele politice democratice înseamnă PSD, UDMR, USR şi minorităţi.

El a precizat că, aşa cum arată aritmetica parlamentară, coalizarea acestor partide asigură majorităţi stabile în cele două Camere ale Parlamentului.

"O ţară instabilă înseamnă o ţară riscantă pentru investitori şi pentru creditori, înseamnă o ţară în care partenerii noştri, pentru că noi suntem într-un sistem integrat european, au rezerve faţă de ea, prin urmare, din responsabilitate pentru ţara noastră, PNL va susţine această formulă pe care nu ne-am dorit-o noi, ci este dată de rezultatul alegerilor", a adăugat Bolojan. 

Te-ar putea interesa și: