Biroul Politic Naţional al PNL a decis, joi, să-l propună pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de Prim-Ministru la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.
De asemenea, liberalii propun un guvern minoritar format cu UDMR.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în şedinţa BPN al PNL.
Generalul Nicolae Ciucă a fost Şef al Statului Major, dar a cerut trecerea în rezervă anul trecut, când a fost propus să ocupe funcția de Ministru al Apărării, întrucât standardele NATO impun ca această funcție să fie ocupată de un civil.
Renunţarea la Florin Cîţu vine pe fondul adâncirii crizei politice, suprapuse peste cea sanitară şi a preţurilor la energie, şi în contextul refuzului explicit al USR de a reface coaliţia atât vreme liderul PNL va fi în continuare propunerea de Prim-Ministru. Cu un alt Premier de la PNL, partidul condus de Dacian Cioloş a spus în repetate rânduri că este gata să se întoarcă la masa negocierilor.