Nicuşor Dan: ”E posibil ca premierul să fie desemnat săptămâna aceasta”

 

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la Chişinău, că este posibil ca premierul să fie desemnat în această săptămână, iar discuţiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar continuă şi miercuri.

"Eu ce am spus acum câteva zile - am spus că este o posibilitate desemnarea prim-ministrului în această săptămână, o posibilitate care rămâne, dar este o posibilitate, nu o promisiune", a explicat şeful statului, aflat în vizită la Chişinău, în conferinţa de presă comună cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Potrivit acestuia, discuţiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar nu sunt într-un blocaj.

"Reprezentanţii partidelor au avut discuţii tehnice în care au identificat (...) vreo 60 - 80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului pe care le-au listat, la unele s-a calculat impactul bugetar. Ieri a fost o discuţie politică pe acest set de măsuri şi pe celelalte care sunt cumva mult mai simplu de agreat pe domeniile corespunzând celorlalte ministere şi, în urma discuţiei de ieri, s-a considerat că este corect ca ele să continue într-o formă în care să fie şi reprezentantul politic, adică liderul de partid, şi tehnic şi pe partea economică pentru ca politicul să înţeleagă mai bine. Nu este un blocaj, e o discuţie tehnică cu efecte evident, care continuă azi şi mâine", a menţionat Nicuşor Dan.

El a explicat că această comisie a partidelor, care foarte probabil vor forma guvernarea, are o ierarhie de priorităţi.

"Mai întâi, vorbeşte de tăierea unor cheltuieli inutile ale statului, după aceea vorbeşte de comasări de instituţii, după care vorbeşte de reeşalonarea unor investiţii, astfel încât sarcina lor să meargă dinspre 2025 către 2026 şi, abia în cele din urmă, vorbeşte de eventuale creşteri de taxe. Dumneavoastră fiind incisivi şi partea politică fiind permeabilă, povestea cu taxele a ajuns mai repede în opinia publică decât celelalte etape, dar asta este ordinea în care se lucrează şi eu sper să ajungem cât mai puţin în partea de taxe. În ceea ce priveşte bugetul 2025 şi investiţii care sunt comune cu Republica Moldova nu se pune problema de reeşalonare", a completat Nicuşor Dan. 

Te-ar putea interesa și: