Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru a menţionat într-o postare pe pagina sa de Facebook, faptul că, are încredere că echipa PNL îşi va menţine unitatea. Acesta a scris că, rezultatul alegerilor reprezintă începutul unui nou capitol în istoria PNL.
"Îl felicit pe Florin Cîţu şi sunt convins că, la fel ca în funcţia de prim-ministru, şi noua poziţie din cadrul partidului îi va oferi şansa să dovedească faptul că este un om al soluţiilor. Schimbarea este singura cale spre progres, iar eu am încredere că echipa PNL îşi va consolida poziţia pe scena politică românească, îşi va menţine unitatea, loialitatea faţă de valori şi va continua să îşi concentreze forţele pentru a materializa promisiunile făcute. Schimbarea în bine vine de la fiecare dintre noi şi trebuie să fim conştienţi că, atunci când vorbim despre tabere, cu toţii devenim pierzători. Cel mai uşor este să critici, dar, vă rog, cei care îmi sunteţi alături şi cei care mă criticaţi cu vehemenţă - să dăm o şansă acestei echipe să demonstreze", a scris Nelu Tătaru pe pagina sa de Facebook.