Bugetul de stat pe acest an trebuie adoptat "rapid", a afirmat, marţi, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, potrivit căruia coordonatele trebuie să fie investiţii în creştere, fonduri pentru administraţia locală, fără majorări de impozite şi taxe şi protecţie socială finanţată "realist".
"România are nevoie de un buget de stat adoptat rapid, nu de discuţii interminabile. Dezbaterile trebuie închise foarte repede. Suntem într-un context internaţional complicat, cu presiuni economice şi cu incertitudini venite de pe pieţele externe. Nu e cazul să adăugăm noi incertitudini interne sub forma tergiversării bugetului pentru 2026. Din punctul de vedere al Partidul Naţional Liberal, acest buget trebuie să aibă patru coordonate clare: investiţii în creştere, mai mulţi bani pentru administraţiile locale, fără majorări de impozite şi taxe şi protecţie socială finanţată realist", a scris Abrudean, pe Facebook.
Conform acestuia, efortul de reducere a deficitului bugetar trebuie să continue în acest an.
"Aceste lucruri sunt fezabile, inclusiv în contextul efortului de reducere a deficitului bugetar, care trebuie continuat şi în acest an. E nevoie de predictibilitate şi de responsabilitate, iar coaliţia de guvernare trebuie să urmeze leadershipul Guvernului Bolojan pentru stabilirea unui buget realist şi fără privilegii", a subliniat Mircea Abrudean.
Coaliţia de guvernare a decis ca miercuri să aibă loc şedinţa de finalizare a bugetului de stat.
Potrivit unei informări, întrunită luni, coaliţia de guvernare a discutat structura bugetului, priorităţile de finanţare şi cadrul general necesar pentru asigurarea stabilităţii economice şi funcţionării eficiente a instituţiilor statului.
"În cadrul întâlnirii, partidele şi reprezentanţii minorităţilor naţionale din coaliţie au prezentat observaţii şi propuneri privind alocările bugetare pentru domeniile esenţiale, cu obiectivul comun de a construi un buget sustenabil, realist şi orientat către nevoile majore ale cetăţenilor şi ale economiei", se menţiona în informare.


