Mircea Abrudean: Legea salarizării nu va mulţumi pe toţi, important este să se meargă înainte

 

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marţi că noua lege a salarizării nu va mulţumi pe toată lumea, dar este necesară pentru închiderea jalonului din PNRR, menţionând că este timp pentru a fi consultate toate părţile.

"Legea salarizării va fi pusă în consultare publică trei săptămâni. Este timp pentru a fi consultate toate părţile. Vă reamintesc că se discută despre acest jalon din PNRR, care presupune 770 de milioane euro, încă din 2022. Eram în Guvern la acel moment. Au fost discuţii inclusiv cu Banca Mondială, care a făcut o analiză asupra acestui cadru legislativ. A venit cu nişte propuneri. Am ajuns în situaţia în care nu ne mai permitem să întârziem. Deci, cu siguranţă că această lege nu va mulţumi pe toată lumea", a afirmat Abrudean.

Potrivit acestuia, principiile legii, anunţate deja de premier şi de ministrul Dragoş Pâslaru, sunt clare şi a adăugat că niciun venit în plată nu va scădea.

"De la asta plecăm. Sigur că e important să vorbim şi de faptul că, din 151 de sporuri, se reduc 87, de faptul că vom avea restul de sporuri incluse în maxim 20% din salariul brut. Sunt nişte lucruri absolut normale, pentru că vechea lege a fost amendată, după cum ştim, de vreo 20 de ori şi suntem în situaţia în care Comisia Europeană aşteaptă închiderea acestui jalon. Nu doar Comisia Europeană, ci şi societatea, până la urmă", a subliniat preşedintele Senatului.

Pentru această lege era nevoie de acordul dintre partide, a arătat el, pentru că este un moment de instabilitate politică.

"Asta este realitatea, ne place sau nu trebuie să recunoaştem asta: era nevoie de acest acord. E important că partidele au ajuns totuşi la concluzia că jaloanele trebuie închise, că vorbim de acesta sau de celelalte opt care mai sunt în Parlament. E important să se meargă înainte, iar Parlamentul să-şi facă treaba cât mai repede posibil pentru a nu pierde niciun ban", a menţionat preşedintele Senatului.

”Susținerea de către PNL a unui guvern condus de Eugen Tomac, o speculație”

De asemenea, preşedintele Senatului, a declarat, marţi, referitor la posibilitatea ca PNL să sprijine un guvern condus de Eugen Tomac, că este "o speculaţie" iar în momentul în care va fi o nominalizare din partea preşedintelui a unui premier, PNL se va exprima clar, menţionând că depinde foarte mult de priorităţile pe care şi le stabileşte noul guvern.

Abrudean a reiterat că decizia PNL este în acest moment de a merge în opoziţie şi de a nu avea nicio legătură cu un guvern din care să facă parte PSD.

"E normal să existe discuţii şi formale şi informale, important este să avem o formulă politică în cel mai scurt timp, pentru că România nu-şi permite să treacă timpul şi să nu avem o soluţie responsabilă, până la urmă. Şi nu e vorba aici despre nume de premieri care tot apar în spaţiul public, am văzut, e vorba de a avea o soluţie care să ofere responsabilitate, stabilitate şi predictibilitate, despre asta este vorba. Câte consultări vor fi necesare să se ajungă aici, atâtea vor trebui făcute, important este să avem această soluţie pentru România în cel mai scurt timp, pentru că orice zi de întârziere ne costă foarte mult financiar", a afirmat Abrudean, întrebat cum comentează faptul că la Cotroceni au fost discuţii formale şi informale pentru desemnarea unui premier şi cât ar mai dura până va fi format un nou guvern.

El a spus că nu crede că se va mai schimba poziţia PNL de a rămâne în opoziţie şi de a nu vota un executiv din care să facă parte Partidul Social Democrat.

"Nu cred că se mai poate schimba. Eu cred că au fost destul de clare deciziile - pentru că au fost mai multe, ultima care le-a reconfirmat şi pe cele anterioare -, nu văd de ce s-ar schimba o astfel de poziţie. Ţine de responsabilitate şi de maturitatea unui partid şi cred că PNL, mai ales cu 151 de ani de istorie în spate, are această maturitate", a adăugat Abrudean.

Întrebat dacă PNL ar vota un guvern condus de Eugen Tomac, Mircea Abrudean a spus că "e o speculaţie".

"În momentul în care vom avea o desemnare din partea preşedintelui, cu siguranţă că toate partidele se vor poziţiona şi PNL va fi cât se poate de clar în comunicare la acel moment. Haideţi să aşteptăm acel moment. Decizia PNL este clară în acest moment de a merge în opoziţie, deci există tot felul de posibilităţi, important este ce îşi propune un guvern. Noi am spus clar că nu avem nicio legătură cu un guvern din care să facă parte PSD. Dar, depinde foarte mult de priorităţile pe care şi le stabileşte acest nou guvern. Priorităţile trebuie să fie clare pentru România şi ţin foarte mult de ceea ce s-a discutat foarte mult în ultima perioadă: de PNRR, care este urgenţa zero pentru România, SAFE, de OCDE şi de toate celelalte reforme începute de fosta coaliţie şi care sigur că vor trebui continuate într-un fel sau altul de viitoarea guvernare", a explicat preşedintele Senatului.

Abrudean a subliniat că, în momentul în care va fi o desemnare a premierului şi se va constitui o formulă de guvernare, Partidul Naţional Liberal îşi va exprima poziţia foarte clar.

Întrebat dacă PNL a convenit deja cu USR asupra propunerii comune pentru premier, dacă va fi cazul, Abrudean a spus: "Nu ţine de activitatea mea de la Senat, aici sigur că preşedinţii celor două partide au discuţii, vor avea discuţii şi urmează să se pronunţe".

Potrivit lui Abrudean, se va aplica statutul partidului în cazul liberalilor care ar vota în Parlament la formarea Guvernului împotriva deciziilor luate de partid.

"Sunt nişte prevederi statutare foarte clare, este o decizie a Biroului Politic Naţional fermă care spune clar care este conduita pentru viitoarele alianţe de guvernare. Deci, eu cred că se va aplica statutul dacă ajungem în această situaţie. Sigur că voci vor fi, au fost, e normal să existe, dar deciziile trebuie respectate, că de aia se iau. Vom vedea ce se întâmplă. Important este ca România să aibă un guvern cu puteri depline şi cu o soluţie viabilă politică în spate, deci cu o susţinere politică serioasă cât mai rapid", a adăugat Abrudean, întrebat dacă liberalii care ar urma să voteze un guvern din care să facă parte PSD ar putea să fie excluşi din partid. 

Te-ar putea interesa și: