România este pregătită să acţioneze ca un garant al securităţii energetice, odată cu intrarea în faza de producţie, anul viitor, a proiectului offshore Neptun Deep, a evidenţiat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, miercuri, la Summitul Parlamentar al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) din Croaţia.
"Felicit Croaţia pentru rolul de lider pe care îl joacă în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări şi pentru organizarea excelentă a acestui summit parlamentar. România susţine pe deplin preşedinţia croată şi îşi menţine angajamentul de a contribui activ la o agendă a Iniţiativei celor Trei Mări orientată spre rezultate. În actualul context geopolitic, aceasta devine tot mai mult o platformă strategică pentru rezilienţă, securitate, competitivitate şi coeziune regională. Această evoluţie nu este doar firească, ci şi necesară. Războiul din Ucraina, atacurile asupra infrastructurii critice, perturbările lanţurilor de aprovizionare şi fragmentarea geopolitică tot mai accentuată au demonstrat că conectivitatea nu mai este doar o chestiune economică, ci un imperativ strategic şi de securitate", a afirmat Abrudean, în cadrul Sesiunii plenare parlamentare desfăşurate la Biblioteca Naţională şi Universitară din Zagreb.
El a subliniat că finanţarea rămâne esenţială pentru credibilitatea viitoare a Iniţiativei celor Trei Mări.
"Ne confruntăm cu războiul din Iran. O criză fără precedent care afectează în mod evident lanţurile de aprovizionare mondiale cu petrol şi gaze. După mai bine de un deceniu, Iniţiativa trebuie să rămână ferm axată pe rezultate concrete. Ambiţia strategică trebuie să fie însoţită de realizări practice: coridoare de transport mai rapide, interconexiuni energetice mai solide şi un ecosistem digital mai competitiv. Finanţarea rămâne esenţială pentru credibilitatea viitoare a Iniţiativei. Ambiţiile privind conectivitatea, fără un cadru solid de finanţare, riscă să rămână doar nişte linii pe o hartă. România ia în serios investiţiile în regiunea noastră. De aceea, ţara noastră a contribuit la Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări şi la Fondul de Inovare recent creat, sprijinind dezvoltarea afacerilor atât la nivel regional, cât şi pe plan intern", a adăugat Abrudean.
Preşedintele Senatului susţine că "Parlamentele joacă un rol esenţial, putând sprijini adoptarea bugetelor naţionale destinate infrastructurii strategice, încuraja armonizarea reglementărilor şi contribui la comunicarea valorii adăugate a iniţiativei către cetăţeni".
"România continuă să acorde prioritate proiectelor cu un impact strategic clar. Rail2Sea şi Via Carpatia rămân extrem de relevante, nu numai pentru mobilitatea civilă, ci şi pentru mobilitatea militară, fluxurile comerciale şi conectivitatea cu regiunea Mării Negre. România este pregătită să acţioneze ca un garant al securităţii energetice, odată cu intrarea în faza de producţie a proiectului offshore Neptun Deep, anul viitor. În acelaşi timp, consolidarea conectivităţii cu Republica Moldova şi Ucraina rămâne o prioritate. Pentru noi, rezilienţa şi competitivitatea regiunii celor Trei Mări sunt indisolubil legate de cele ale Uniunii Europene în ansamblu. Acest aspect va fi deosebit de important în contextul viitorului Cadru Financiar Multianual. Nu în ultimul rând, un lucru trebuie să rămână clar: trebuie să ne asigurăm că regiunea celor Trei Mări dezvoltă o ofertă coerentă de conectivitate internă şi o bază de infrastructură regională sigură", a transmis Abrudean.
Mircea Abrudean se află într-o vizită în Croaţia, unde participă la Summitul Parlamentar al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) de la Zagreb şi are mai multe întrevederi bilaterale.


