Mircea Abrudean, la inaugurarea pontificatului Papei Leon al XIV-lea: ”I-am adresat invitația de a vizita România”

 

Mircea Abrudean, președintele interimar al Senatului, a participat, duminică la Liturghia Solemnă care a marchat inaugurarea pontificatului Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, în calitate de reprezentant al României. Înaltul oficial român i-a transmis Sanctității sale respectul și deschiderea țării noastre față de dialogul interconfesional, i-a amintit acestuia relația specială pe care România o are cu Sfântul Scaun, și i-a adresat invitația de a vizita România în viitor.

”Am trăit, în Piața Sfântul Petru din Vatican, momente de profundă spiritualitate.

I-am transmis Sanctității Sale că are în România un partener de încredere, care împărtășește valorile Pontificatului pe care tocmai l-a început: pace, unitate, demnitate umană.

Am profitat de ocazie pentru a-i adresa invitația de a vizita țara noastră, după ce ne-am reamintit vizita istorică din 2019 a predecesorului său, Papa Francisc.

Prezența României la această ceremonie solemnă reflectă atât respectul nostru și deschiderea față de dialogul interconfesional, cât și relația specială pe care o avem cu Sfântul Scaun.

Îi mulțumesc E.S. George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, care mi-a fost alături la toate aceste evenimente.

Îi dorim Sanctității Sale un pontificat luminat și rodnic!”, a transmis președintele interimar al Senatului, pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: