Omul de afaceri Dragoş Sprînceană nu este emisarul statului român, este un membru al diasporei româneşti din SUA, a încercat să facă lobby pentru România prin canalele pe care le are la dispoziţie, dar "în niciun caz" nu reprezintă poziţia oficială a statului român, care face politica externă prin instituţiile abilitate, a declarat, luni, preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean.
"Înţeleg că premierul a clarificat poziţia domnului Sprînceană, care nu reprezintă în niciun fel poziţia statului român, domnul Sprînceană nu este emisarul statului român, nu există un astfel de emisar, statul român face politica externă a României prin instituţiile abilitate, respectiv Preşedinţie, MAE, care face parte din Guvern. Domnul Sprînceană este un membru al diasporei româneşti din SUA, cum sunt şi alţii, şi a încercat, înţeleg, să facă lobby pentru România prin canalele pe care le are la dispoziţie, dar în niciun caz nu reprezintă poziţia oficială a statului român. Din această perspectivă, cred că lucrurile au fost clarificate de premier", a precizat Abrudean.
El a adăugat că premierul, când angajează statul român în politica externă, "o face în acord cu preşedintele României, conform Constituţiei, şi prin canalele oficiale pe care le are la dispoziţie".
Abrudean a fost întrebat cum comentează declaraţiile făcute de "aşa-zisul emisar special" al premierului Marcel Ciolacu în SUA, care spunea că Administraţia americană ar trebui să ignore poziţia pro-Ucraina a României, atât timp cât avem un preşedinte interimar "care nu va mai conta peste o lună".
Despre un acord între Guvern şi Preşedinţie privind mandatarea unei persoane pentru a reprezenta interesele României în SUA, Abrudean a spus că nu are semnale în acest sens, subliniind că această situaţie se va clarifica în "foarte scurt timp".
"Nu am semnale că a fost un asemenea acord, aşa cum nu există semnale că a fost un emisar oficial al statului român care să angajeze poziţia statului român. Cred că această situaţie se va clarifica în foarte scurt timp, cred că parţial premierul a clarificat-o - dacă va exista sau nu va exista un emisar agreat, împuternicit al statului român. Până în acest moment nu s-a luat o decizie oficială, statul român acţionează prin MAE, în acord cu Preşedinţia şi cu Guvernul. Cred că a vorbit în nume personal (Dragoş Sprînceană - n.r.), ca un membru al diasporei româneşti din State, aşa cum sunt mulţi alţii, care, probabil, nu au fost vocali sau nu s-au exprimat până în prezent, dar, de la declaraţiile domnului Sprînceană până la poziţia statului român, e o mare diferenţă", a transmis Abrudean.
Potrivit acestuia, este "foarte complicat" de discutat în România despre lobby, însă a admis că, în contextul politic mondial actual, diplomaţia se schimbă, iar România va trebui să găsească şi alte metode pentru a aborda noua situaţie, "cel puţin din perspectiva relaţiei cu SUA".
"Este foarte complicat de discutat, din perspectiva României, despre lobby. Pe de altă parte, suntem conştienţi cu toţii că lumea s-a schimbat, că diplomaţia se schimbă, este într-o permanentă efervescenţă, cel puţin din perspectiva relaţiei cu Statele Unite, şi probabil că şi România va trebui să găsească şi alte metode pentru a aborda noua situaţie, nu doar prin intermediul diplomaţiei clasice, care se face prin instituţiile abilitate ale statului", a conchis Abrudean.