Carol Eduard Novak noul ministru al Tineretului şi Sportului a vorbit despre planurile ambiţioase pe care le are şi pe care doreşte să le pună în practică în mandatul său.
Acesta a spus că vrea ca orele la școală să înceapă în fiecare zi cu 45 de minute de mișcare și nutriţie.
„Îmi doresc ca fiecare copil să știe să înoate, să patineze. Minim. Și trebuie implicat sistemul educațional în sport. Haide să găsim altă formulă de educație fizică, 45 de minute de stretching plus nutriție. Eu aș pune prima oră să începem de aici, prima oră în fiecare zi 45 de minute de gimnastică și nutriție, dupa aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a spus ministrul Sportului.
Carol Eduard Novak a mai spus că nu crede că este în regulă şi nu are niciun sens modul în care unii profesori de sport îşi desfăşoară orele online pe timp de pandemie.
"Nu are sens. Sarituri? Pentru ce? Poti sa faci altceva. Sotiile noastre se uita la gimnastica pe YouTube, se pot abdomene sau orice, simplu, numai ca sa invatam sa ne miscam, aceasta este prima faza. Dupa aceea, putem sa trecem la alta faza. Sa invatam sa ne miscam periodic", a precizat Ministrul Tineretului şi Sportului.