Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat, ieri, cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, că armata română va intra într-un proces accelerat de modernizare, în contextul actualului război din Ucraina.
„În aceste condiții, Forțelor Terestre le revine un rol important în creșterea capacității operaționale a armatei noastre, fiind necesar un efort constant și susținut pentru instruirea intensivă și eficientă a unităților militare în condiții complexe, inclusiv în mediu aliat. Totodată, se va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, astfel încât să poată fi îndeplinite cu succes misiuni dintre cele mai complexe”, se arată în mesajul lui Klaus Iohannis.
Şeful statului a amintit decizia luată la summitul NATO din 24 martie privind constituirea unui grup de luptă al Alianţei în țara noastră.
„Dragi militari, prin profesionalismul, disciplina, hotărârea şi spiritul de sacrificiu pe care le dovediți zi de zi demonstrați că sunteți pregătiți în orice moment să vă apărați patria și valorile pe care le împărtășim cu aliații și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO. Fie că vă antrenați în poligoanele de instrucție din țară sau că acționați în misiuni internaționale, în diversele teatre de operații, creșteți în fiecare zi prestigiul României şi al armatei noastre”, a mai spus preşedintele Iohannis.