În primele șase luni ale anului, partidele politice au primit aproape 134 milioane de lei de la AEP

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat în perioada ianuarie-iunie către şase partide suma de 133 de milioane de lei, perioadă în care aceste formaţiuni politice au cheltuit 198 de milioane lei, adică aproape 150% raportat la banii primiţi, potrivit unui raport de monitorizare lansat, miercuri, de Expert Forum.

Raportul relevă că PSD a primit în cele şase luni de la AEP - 52,1 milioane de lei, PNL - 44,1 milioane de lei, USR - 23,8 milioane de lei, PMP - 445.000 lei (începând doar cu luna iunie), AUR - 10,5 milioane de lei şi Pro România - 1,9 milioane lei.

Expert Forum precizează că, în aceeaşi perioadă, partidele au cheltuit 198 de milioane lei, adică aproape 150% raportat la banii primiţi. Toate partidele au cheltuit mai mult decât au primit: AUR (274%), USR (178%) şi PNL (152%). PSD a alocat puţin peste cât a primit în prima jumătate de an. Procentual, PMP a avut cele mai mari cheltuieli, cel mai probabil din economii. Pro România a cheltuit puţin (67.000 lei) în luna iunie.

Cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat în lunile aprilie - 56 de milioane (28%) şi martie - 35 de milioane de lei (18%). S-au înregistrat cheltuieli de 32 de milioane în luna mai şi 27 de milioane în luna iunie. Expert Forum notează că pe perioada campaniei electorale valorile s-au redus, însă partidele au cheltuit mult în precampanie, şi că aceste fonduri nu se includ în rapoartele pentru campania electorală, fiind vorba despre finanţarea activităţii curente a partidelor.

De asemenea, organizaţia precizează că partidele au continuat să aloce sume semnificative de bani pentru promovarea partidului sau a unor membri a acestuia în paralel cu desfăşurarea campaniei electorale. Partidele au cheltuit 34 de milioane de lei pentru promovarea partidului (presă şi propagandă/spoturi publicitare) în lunile mai şi iunie, indică Expert Forum care menţionează că nu se ştiu exact care sunt cheltuielile specifice pentru perioada 10 mai - 8 iunie, cât a durat campania electorală, ci doar cele pentru perioada integrală de două luni.

Per total, cele mai mari sume au fost cheltuite pentru: presă şi propagandă -109,3 milioane de lei (55% din totalul cheltuielilor), consultanţă politică - 17,4 milioane de lei (8,8% din totalul cheltuielilor), personal - 15,7 milioane de lei (7,9% din totalul cheltuielilor), activităţi politice - 12,7 milioane de lei (6,4% din totalul cheltuielilor), sondaje de opinie - 11,8 milioane de lei (6% din totalul cheltuielilor), bunuri mobile şi imobile - 7,5 milioane de lei (3,8% din totalul cheltuielilor), producţia şi difuzarea de spoturi publicitare - 5,7 milioane de lei (2,9% din totalul cheltuielilor), alte categorii - 18 milioane de lei (9% din totalul cheltuielilor).

Pentru presă şi propagandă, partidele au cheltuit proporţional cea mai mare valoare pentru jumătate de an, începând cu 2021. Anul trecut cheltuielile au ajuns la 58 de milioane de lei, astfel cheltuielile pentru cele şase luni ale anului acesta sunt aproape duble. Comparativ, în 2023 partidele au cheltuit 120 de milioane de lei pentru aceeaşi linie bugetară.

Raportul Expert Forum relevă că PSD a cheltuit 40.546.590 lei (70,8% din cheltuielile totale), PNL - 35.992.500 lei (53,5% din cheltuielile totale), USR - 19.686.554 lei (46,3% din cheltuielile totale), AUR - 11.414.708 lei (39,5% din cheltuielile totale), PMP - 1.663.778 lei (66,5% din cheltuielile totale), Pro România - 0 lei.

Potrivit documentului, cheltuielile pentru consultanţă politică s-au ridicat la 17 milioane de lei, dintre care cea mai mare parte - 14 milioane de lei - au fost înregistrate de PNL. PSD a cheltuit constant între 250.000 şi 300.000 de lei. Expert Forum notează că la PNL se regăsesc câte două vârfuri semnificative, a câte 3,2 milioane de lei, în lunile aprilie şi iunie. USR a cheltuit cel mai mult în aprilie şi mai: aproape 410.000 de lei în fiecare lună.

"Dacă la PSD observăm o scădere a cheltuielilor pentru consultanţă, la USR şi PNL se observă creşteri faţă de anii trecuţi", precizează Expert Forum.

Conform sursei citate, cheltuielile pentru sondaje au ajuns la aproape 12 milioane de lei. PSD, PNL şi USR au cheltuit aproape la fel, în marja a 3,5 - 4 milioane de lei. AUR nu a dedicat fonduri pentru realizarea de sondaje în 2024, deşi avusese o cheltuială importantă, de 1,9 milioane lei, în octombrie 2023. PSD a cheltuit cel mai mult în luna martie (1,3 milioane lei), iar PNL în aprilie (aproape 1,6 milioane lei). La USR se observă o creştere a valorii contractelor pentru sondaje, ajungând la cea mai mare valoare în luna mai, aproape 1,5 milioane lei.

Cheltuielile pentru organizarea de activităţi politice au atins 12,7 milioane de lei. Jumătate se află în lista de cheltuieli AUR, partid care a fost activ în a organiza activităţi cu electoratul. Al doilea partid clasat ca valoare a cheltuielilor este USR, cu 3,8 milioane de lei. PNL a cheltuit 1,8 milioane, iar PSD - 617.000 lei.

Partidele au cheltuit 15,7 milioane de lei pentru personal. USR şi PSD rămân cele care investesc cel mai mult în personal, 5,5 milioane de lei, respectiv 3,7 milioane de lei. Cheltuielile lunare sunt relativ constante la toate partidele. Partidele au cheltuit 7,5 milioane de lei pentru bunuri mobile şi imobile. Cea mai mare parte dintre aceste fonduri - 6 milioane de lei - se regăseşte la PNL, care a plătit aproximativ 1,3 milioane de lei lunar între martie şi iunie - cheltuielile sunt pentru sediul central al PNL din Aleea Modrogan.

Partidele pot cheltui banii din subvenţii pentru promovarea partidului (publicitate politică - oricând) sau pentru promovarea competitorului electoral (publicitate electorală - în timpul campaniilor electorale). Spre deosebire de perioada de campanie, regulile privind modul în care se pot promova partidele politice în afara acesteia sunt relativ limitate.

Pentru alegerile din iunie, cheltuielile din fonduri publice declarate în campanie se regăsesc aproape exclusiv la liberali. La europarlamentare, PNL a declarat cheltuieli din subvenţii 26 de milioane de lei, la care se adaugă 1,3 milioane lei pentru locale. În plus, în lunile mai şi iunie PNL a realizat cheltuieli pentru presă şi propagandă (cheltuieli curente ale partidului) de aproape 14 milioane de lei, pe lângă cele din campanie. Conform AEP, cheltuielile pentru campanie nu se raportează în declaraţiile lunare, care se referă doar la activitatea curentă a partidelor.

Pe lângă cheltuielile pentru campania electorală, toate partidele au cheltuit sume semnificative pentru presă şi propagandă, de 33 de milioane de lei - cheltuieli curente ale partidului - în lunile mai şi iunie.

EFOR reiterează că legislaţia privind desfăşurarea campaniilor electorale şi cea privind finanţarea campaniilor electorale şi partidelor politice sunt deficitare şi încurajează lipsa de transparenţă prin mutarea unei părţi a cheltuielilor în perioada de precampanie, cu cerinţe mult mai relaxate decât cele din campanie. Una dintre cauze este faptul că perioada de campanie e foarte limitată în mijloace de promovare: practic, toate materialele de tip banner sau billboard care pot fi utilizate oricând în afara campaniei sunt interzise în campanie.

"În cazul campaniei de promovare a cărţii lui Nicolae Ciucă, chiar dacă acesta nu a fost candidat şi nu este menţionat PNL ca atare pe afişaj, nu se poate nega faptul că această campanie de promovare a preşedintelui partidului a avut impact şi asupra alegerilor din vară. E greu de crezut că ar fi doar publicitate pentru o carte (care nici nu exista la acel moment şi nu ştim nici acum dacă există) şi este clar că a avut un rol de promovare indirectă a PNL, respectiv a lansării lui Nicolae Ciucă pe post de candidat la prezidenţiale, fapt recunoscut şi de lideri liberali. Pe scurt, este greu de imaginat şi că un partid cheltuie 2 milioane de euro pentru a promova o carte dacă nu are interes de promovare electorală", arată Expert Forum.

Expert Forum reiterează problema legislaţiei privind finanţarea politică, susţinând că este neclară şi lacunară.

Te-ar putea interesa și: