Guvernul și-a asumat răspunderea pe măsurile fiscale. Ciolacu: “S-a terminat cu privilegiile la stat”

 

Marți, Senatul și Camera Deputaților s-au reunit într-o ședință comună unde Executivul și-a asumat răspunderea pentru pachetul de măsuri fiscale ce va fi pus în aplicare în perioada imediat următoare.

Printre măsurile fiscal-bugetare se numără introducerea impozitului de 1% pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor care au venituri până în 60.000 de euro. Cele care trec de această sumă, vor plăti un impozit de 3 % pe cifrei de afaceri. Și companiile cu un profit ce depășește suma de 50 de milioane de euro vor plăti un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri, precum și băncile.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat noile taxe și a ținut un discurs în care a ținut să precizeze că odată cu introducerea acestora „s-a terminat cu privilegiile la stat”.

„Vă spun cu toată responsabilitatea. De astăzi s-a terminat cu dubla măsură. S-a terminat cu privilegiile la stat, s-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat. Și mai ales s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală.

La fel ca toți românii și eu m-am saturat de ipocrizie. (…) M-am saturat să văd că unii își încasează lună de lună salariul fără să aibă vreo performanță, în vreme ce alții trebuie să muncească pe rupte pentru acel salariu. M-am săturat să vad cum unii își pot plăti corect impozitele, taxele și contribuțiile, iar alții urlă ca din gură de șarpe că nu se poate să fii corect”, a transmis Marcel Ciolacu.

„Nu mai putem să ne mințim unii pe alții, nu mai putem să ne facem că facem, să cerem mereu fără să dăm nimic în schimb. Trebuie să punem tot sistemul pe baze corecte și echitabile pentru toți. De astăzi toată lumea va plăti în funcție de cât câștigă! Nu poți fi milionar, dar să plătești taxele la echivalentul salariului minim pe economie.

Vor fi mai puțini șefi în instituții, vor fi desființate mii de posturi cu toată salba de șoferi, secretare. Va fi implementat un plan de reducere a risipei pentru aparatul de stat, vor fi limitate cheltuielile cu achizițiile, indemnizațiile vor fi plafonate, vom comasa și descentraliza o serie de instituții”, a mai spus primul-ministru.

USR atacă la CCR măsurile fiscale

Vicepreşedintele USR Dan Barna a declarat marţi, după angajarea în Parlament a răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, că o moţiune de cenzură nu are şanse să treacă decât dacă PNL "se dezice" de PSD şi a susţinut că singurul instrument care poate să fie eficient astăzi este atacul la Curtea Constituţională, lucru pe care USR îl va face.

"Important e să vrea şi PNL să semneze. Degeaba depunem moţiunea de cenzură, nu avem şanse să treacă această moţiune de cenzură decât dacă PNL se dezice de PSD. Asta trebuie să facă PNL-ul, altfel este complice la majorarea de taxe. Singurul instrument care poate să fie eficient astăzi este atacul la Curtea Constituţională. Ştim foarte bine aritmetica parlamentară. Chiar adunând in extremis, cu câţiva penelişti, semnăturile pentru o moţiune de cenzură, aceasta nu are cum să treacă. (...) Atacul la Curtea Constituţională este perspectiva de a obţine un rezultat şi vom face tot ce putem pentru ca lucrul ăsta să se întâmple", a precizat Barna.

În opinia acestuia, odată cu asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect legislativ, economia va fi "atacată şi destructurată în mod dramatic", iar toate taxele şi impozitele puse pe agenţii economici sau pe cei financiari "se vor duce către cetăţeni".

"Această lege este o struţo-cămilă legislativă prin care Ciolacu îşi trece ţara pe decizie personală, iar economia va fi atacată şi va fi destructurată în mod dramatic. Aceasta este realitatea, pentru că ce trebuie să ştie fiecare cetăţean trebuie să ştie (...) că deciziile de astăzi vor mări fiecare preţ din această ţară. Toate taxele şi impozitele puse pe agenţii economici, puse pe agenţii financiari, toate acestea se vor duce către cetăţeni. Nu cred că îşi imaginează cineva că lucrurile vor rămâne la fel. Se va scumpi totul, de la brânză la bicicletă, toate lucrurile vor deveni mai scumpe prin aceste măsuri de stabilitate economică, pe care le-a anunţat astăzi Ciolacu. Aţi văzut postarea domnului Boloş, aţi văzut cum recunoşteau că au ajuns la fundul sacului şi că ceea ce USR spune de doi ani şi jumătate a devenit o realitate? Şi FMI şi Comisia Europeană ne spun că acest tip de guvernare în care cheltuielile statului se duc la cer şi se speră că se poate trăi pe buzunarul cetăţeanului nu mai poate să funcţioneze. Aici suntem astăzi şi aici este marea provocare pentru 2024. Această coaliţie trebuie să înceteze", a concluzionat Barna.

 

Te-ar putea interesa și: