Funeraliile lui Ion Iliescu | Fostul președinte al României va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea

Un scurt moment religios a avut loc, joi dimineaţa, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului şef de stat Ion Iliescu.

În sunetul clopotului de la Biserica Cotroceni, slujba a fost susţinută de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru săvârşirea tuturor ceremoniilor liturgice de la catafalcul fostului preşedinte.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni, au fost prezenţi, printre alţii, premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Muncii, Florin Manole, foştii premieri Marcel Ciolacu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan şi Viorica Dăncilă, senatorul PSD Robert Cazanciuc, fostul director SRI, Virgil Măgureanu, deputatul Ioan Vulpescu, fost ministru al Culturii, Victor Opaschi, fost secretar pentru Culte, fostul parlamentar Şerban Nicolae.

După slujba religioasă, a avut loc ceremonia Gărzii la Catafalc, unde reprezentanţi de la fiecare armă a Armatei Române, dar şi foşti premieri şi apropiaţi ai lui Ion Iliescu au făcut de gardă preţ de câteva secunde, în semn de omagiu.

Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere, iar un gornist a dat onorul.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte Ion Iliescu a fost ridicat apoi de pe catafalc şi purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni.

Din Sala Unirii, sicriul a fost purtat prin Galeria Basarabilor, Holul de Onoare şi Copertină, unde au fost prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate, precum şi Muzica Militară.

Un sunet de trompet a anunţat prezentarea onorului fostului preşedinte al României.

În sunetul clopotului de la Biserica Cotroceni, cortegiul funerar s-a deplasat spre lăcaşul de cult.

Aici, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru săvârşirea tuturor ceremoniilor liturgice de la catafalcul fostului şef de stat, a săvârşit slujba de înmormântare.

După slujba religioasă, pe Platoul Marinescu, Garda de Onoare a prezentat ultimul onor fostului şef de stat.

Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Ghencea Militar III cu onoruri militare.

Te-ar putea interesa și: