Emil Boc, la Napoca Live, mesaj manifest către români: ”Alternativa la Europa este haosul, răpiri teritoriale, gulag comunist și dictatură!”

 

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și prim-vicepreședinte al PNL, a vorbit, joi la emisiunea TalkShow Direct de la Napoca Live, despre importanța crucială a votului din turul doin al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj manifest către români în privința drumului pe care aceștia îl pot alege pentru România după data de 18 mai.

”Vocea românilor a fost auzită, a fost ascultată, în consecință, ne place nu ne place, avem acest rezultat pe care trebuie să-l respectăm.

Poate, din perspectiva forțelor pro-europene, semnalul pe care-l avem e acela că dacă am fi avut un singur candidat comun și nu doi în raport cu forțele suverane, lucrurile ar fi fost bară la bară. A avut impact votul uninominal, pe persoană. Eu nu pot să-i reproșez nimic lui Crin Antonescu pentru că tot ce ține de el a făcut, n-a făcut nicio greșeală.

Dar, uitându-te, sunt două blocuri mari de 40 la sută, cel suveranist și cel pro-european, cel puțin așa au fost văzute lucrurile în ochii electoratului în primul tur. Rămâne un bloc de 20 la sută, care urmează să se decidă în această perioadă în ce direcție votează. Dar e clar că votul din 18 mai va fi, practic, un referendum pro-Europa sau anti-Europa până la urmă.

Eu cred că o țară în care dimensiunea pro-europeană este covârșitoare, cel puțin până acum, nu-și va întoarce drumul pe care l-a parcurs până în momentul de față. Dar nimic nu este câștigat, evident, de pe scaun. Să nu uităm că există un rezervor de circa 8,5 milioane de români care nu au fost la vot. Una din cheile turului doi stă în capacitatea noastră, a tuturor, de a convinge lumea să vină la vot. De aceea, mesajul meu este unul de mulțumire pentru cei care au fost la vot. Vocea lor a fost ascultată, auzită și respectată. Doi, Corneliu Coposu, Dumnezeu să-l ierte, spunea o frază pe care am reținut-o - Democrația este un verb, nu un substantiv! Adică spunea: acționați, votați. Apărați valorile democratice prin acțiune, nu prin inacțiune. Sunt așteptați la vot, deci, cei 8,5 milioane de români care au ales să nu participe în primul tur. Democrația nu se poate construi cu jumătăți de măsură, trebuie să înțelegem asta. Democrația este produsul voinței noastre, a tuturor. Până la urmă, asta e diferența între democrație și dictatură.

(...) Sigur, Uniunea Europeană nu este perfectă. Uniunea Europeană este imperfectă! Dar alternativa la imperfecțiunea Uniunii Europene este haosul, izolarea, pierderea locurilor de muncă. Haideți să facem o Românie cât mai bună cu putință, să construim pe ceea ce avem.

Mesajul acestor alegeri eu l-am înțeles. Deși România a făcut progrese fabuloase în termeni de dezvoltare economică, raportat la perioada de dinainte de 1989. Problema este că aceste lucruri bune care s-au făcut, această prosperitate care a venit în România este încă inegal distribuită. Adică, această prosperitate nu a ajuns încă să facă diferența la toată lumea. Iar inechitățile și inegalitățile trebuie corectate. Lumea se simte frustrată când vede în sistemul de pensii, de exemplu, privilegiați ai sorții din bani publici. Noi am creat asta, prin legi ale statului român. Și aici spun doar de pensiile speciale, ca să dau doar un exemplu. Eu am fost acela care le-a tăiat și le-a pus în rând cu lumea, deci pot să vorbesc despre asta. Revenind, deci această frustrare generată prin lege, la care se mai adaugă inechitățile sau inegalitățile mari din societate. Să fie clar, nu sunt un adept al egalitarismului, am văzut cu toții ce a produs acesta: gulag, dictatură, izolare, foame și sărăcie. Dar, societățile mari care au reușit să se dezvolte democratic, și să și reziste, sunt țări care au reușit să creeze o masă critică a clasei de mijloc, în care omul are grija zilei de mâine pusă deoparte. Nu neapărat să trăiască în lux, nu doar cu lapte și miere și cu câini cu cu covrigi în coadă, dar să nu mai aibă grija zilei de mâine. Trebuie, de asemenea, regândit sistemul de taxe, astfel încît să nu fie împovărător pentru cei care produc prosperitate, să-i încurajezi, nu să se caute căi prin care să fie nevoiți să facă evaziune fiscală. Aceste dezacorduri trebuie să fie corectate pentru ca România să profite din plin de această aderare la Uniunea Europeană.

O explicație a faptului că românii din țările Uniunii votează în țară candidați sceptic europeni vine și din faptul că în Europa acest curent sceptic există deja. Dar în Germania s-a reușit formarea unui guvern foarte consistent proeuropean și în aceste condiții, și ne-au arătat că democrația este mai puternică decât dificultățile pe care le are.

Eu nu cred că votul pentru curentul suveranist este neapărat un vot anti-european în esență. Votul diasporei trebuie înțeles în această cheie a inegalităților și a frustrărilor că se putea și mai bine decât s-a făcut.Înțeleg asta si spun întotdeauna cî atunci când poporul vorbește nu poți să nu-i dai dreptate. Poți doar să vezi ce n-ai făcut tu pentru a-i convinge pe cei care n-au votat cu tine, astfel încât tu să fi mai convingător.

Eu cred că România va fi lucidă, vreau ca fiecare din noi să facă o analiză lucidă, nu cu slogane. O analiză proprie, să vedem cum e mai bine pentru mine și pentru familia mea, pentru locul meu de muncă. Să vadă fiecare ce deja se întâmplă, să vadă care pot fi implicațiile izolării României, care pot fi implicațiile plecării investitorilor străini, a opririi sau diminuării fondurilor europene. Să se gândească tot ce înseamnă pentru țară, astăzi, o viziune anti-europeană, defazată de la Europa care merge pe o cale integrată. Vom pierde din nou căruța! Vom rămâne în urma căruței. Avem pentru prima dată în istorie șansa să fim în aceeași barcă. Sigur, acum este opțiunea noastră. Vrem să păstrăm și să rămânem în nucleul european, sau să devenim marginali, nesemnificativi și vulnerabili față de vecinul de la răsărit? În momentul în care ai abandonat calea europeană consistentă, ai făcut atunci pasul către est, lăsând vecinului teren viran să vină și să-și impună tot ce și-a impus în întreaga sa istorie, de la 1812 încoace! Și știm ce a însemnat estul pentru România: răpiri teritoriale, gulag comunist, absența libertății de mișcare, dictatură!”, a spus Emil Boc la Napoca Live.

EMISIUNEA INTEGRALĂ POATE FI URMĂRITĂ AICI

Te-ar putea interesa și: