Emil Boc: „Aveți mare grijă duminică, să nu pierdem banii de centură. Să nu mă trimiteți la Putin”

 

Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut un apel către clujeni să meargă duminică la vot și mai ales să fie atenți cum votează în turul II al alegerilor prezidențiale pentru a nu se pierde cele 1,1 miliarde de euro alocați centurii metropolitane.

„Luni, am semnat la București contractul pentru realizarea centurii metropolitane a Clujului. E vorba de acea centură care ne va ajuta să scăpăm de aglomerația din trafic. E vorba de un contract de 1,1 miliarde de euro, bani de la Uniunea Europeană, de la Comisia Europeană.

Dragi clujeni, să avem mare grijă ce facem duminică la alegeri, să nu pierdem banii europeni pentru centura metropolitană a Clujului, că alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc. Și dacă m-aș duce, tot nu mi-ar da, că nu are. Și chiar de-ar avea tot nu ne-ar da. Că ei sunt obișnuiți să ia, nu să dea.

Ne-au luat Basarabia în 1812, ne-au luat tezaurul și nu ni l-au dat înapoi. Acum Putin vrea Ucraina. Mâine, cine știe ce mai vrea să ia. Dar e adevărat că ne-au dat 50 de ani de communism.

În schimb, cei de la UE te invită la ei acasă, te primesc în casă și, pe deasupra, te și omenesc cu fonduri europene pentru infrastructură ca să-ți modernizezi țara și orașele”, a transmis Emil Boc, din fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: