Două secții de votare vor fi deschise la Cluj pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova

 

Autorităţile din Republica Moldova vor deschide 16 secţii de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, care se vor desfăşura pe 20 octombrie.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, trei din cele 16 secţii de votare vor funcţiona în municipiul Bucureşti, dintre care două în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi câte două în Cluj şi Iaşi. De asemenea, cetăţenii moldoveni îşi vor putea exprima dreptul de vot şi în secţiile deschise în Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Sibiu, Suceava şi Timişoara.

Secţiile de votare se vor deschide la ora 7,00 şi se vor închide la ora 21,00. Votul alegătorilor va putea fi exprimat pe bază de buletin de identitate valabil, paşaport valabil sau expirat.

Referendumul pentru modificarea Constituţiei urmăreşte includerea în legea fundamentală, în baza votului populaţiei, a parcursului european ireversibil al Republicii Moldova. Întrebarea adresată alegătorilor va fi "Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?", iar posibilităţile de răspuns vor fi "Da" sau "Nu". 

Te-ar putea interesa și: