"Suntem într-un moment absolut ieşit din comun, pe care nu l-am mai trăit de o sută de ani. De 100 de ani funcţionăm ca naţiune, dar acum 100 de ani era şi gripa spaniolă. Şi suntem foarte aproape de momentul în care colegii mei trebuie să aleagă între cine trăieşte şi cine moare. Şi acest lucru nu trebuie să se întâmple. Nu putem să lăsăm oameni deoparte, nu putem lăsa pe nimeni deoparte şi, vă rog, nu-i faceţi pe colegii mei să aibă conştiinţele încărcate cu oameni pe care să-i salveze şi unii pe care să nu-i salveze. Să n-ajungem ca-n Elveţia, în care să stratificăm pacienţii în funcţie de vârstă şi dacă au peste 85 de ani să nu-i mai tratăm. Nu e uman, e în afară de orice gândire pe care o putem avea", a spus Patriciu Achimaş-Cadariu, cu ocazia lansării candidaţilor PSD Cluj pentru Parlament.
El a explicat că s-a alăturat echipei social-democraţilor şi pentru proiectele care sunt îndreptate spre oameni.
"A fost foarte uşor să mă integrez în această echipă. Pe mulţi dintre membrii echipei îi cunoşteam, am colaborat, am avut proiecte. Şi, de ce a fost simplu, pentru că aceste proiecte erau îndreptate către oameni. Şi aceste lucruri mă leagă extrem de mult de ei", a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.
PSD Cluj şi-a prezentat, miercuri, candidaţii pentru alegerile parlamentare: Vasile Dâncu este pe prima poziţie pe lista PSD Cluj pentru Senat, urmat de Răzvan Ciortea şi de Claudia Anastase. Pe primul loc pe lista PSD Cluj pentru Camera Deputaţilor se află directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, Patriciu Achimaş-Cadariu, urmat de Alexandru Cordoş, Ovidiu Săcară, Horea Chirteş, Cornel Itu.