Dan Tarcea, la Napoca Live: ”Sabin Sărmaș este un mincinos, un oportunist, un plagiator și un om fără respect pentru bătrânii Clujului!”

 

Dan Tarcea, viceprimarul Clujului și președinte al PNL Cluj-Napoca, l-a atacat în termeni extremi de duri, miercuri, la emisiunea Talkshow Direct de la Napoca Live, pe fostul său coleg de partid Sabin Sărmaș, acum contracandiat al lui Emil Boc la fotoliul de primar. Liderul liberal la catalogat pe acesta drept ”un mincinos, un oportunist, un plagiator și un om fără respect pentru bătrânii Clujului”, aluzie la afirmațiile acestuia din perioada de precampanie electorală.

Din păcate, în perioada de precampanie am văzut o campanie extrem de negativă. Nu am văzut ca cei nouă contracandidați ai domnului Boc să viină cu o ofertă concretă, să vină cu ce pot ei să aducă în plus pentru comunitate, ci am văzut doar componenta negativă, am văzut doar lucruri spuse pe jumătate, și asta mă întristează foarte tare. Cred că toate campaniile trebuie să fie despre ce faci tu, nu neapărat despre ce nu au făcut sau ar fi putut face mai bine ceilalți contracandidați.

Am văzut foarte puține proiecte, sau am văzut proiecte care au fost copiate de la PNL, și transpuse mai departe. Iar unul dintre contracandidați a dus lucrurile in extremis, este vorba despre domnul Sărmaș, un fost coleg de-al nostru până nu demult, care este o dezamăgire majoră, și spun asta pentru că eu am fost cel care l-am propus pe lista de consilieri locali, organizația l-a susținut, și domnul Boc a fost de acord cu prezența dânsului pe listă. Cu toate acestea, pe munca colegilor mei, pentru că nu a avut niște rezultate nobile, sau să-l recomande vreun premiu Nobel ca să-l punem pe listă, duce acum o campanie extrem de negativă și de mincinoasă.

Nu mă feresc să spun asta, în primul rând este un mincinos, pentru că afirmă că i s-a propus poziția 1 la deputați, doar ca să nu candideze la primărie. Este o minciună grosolană, pentru că nimeni din PNL, din fericire spun acuma, nu i-a propus acest lucru.

Din păcate, constat că domnul Sărmaș este și un oportunist. Atunci când organizația PNL l-a susținut, a fost bună, atât pentru lista consilierilor locali sau, ulterior, pentru Parlament, a ajuns apoi secretar de stat, a fost bun și atunci PNL-ul, dar nu l-am auzit în cei opt ani de zile să spună că vine să-și aducă aportul, nu l-am văzut în cei patru ani de consilier local să vină să-și arate ideile. Ori, acum văd că are multe idei copiate de la noi. Din păcate, orice partid mare are și astfel de rebuturi, dar sunt situații pasagere care nu influențează multe și nu le dăm o mare importanță. (...) Din păcate, plagiază un program care este funcțional, și nici măcar nu și-a putut da seama că cineva chiar face deja lucrurile astea. Constat, deci, că este un oportunist în primul rând, apoi un mincinos, și, în al treilea rând, că este un plagiator.

Trebuie să mai constat și o lipsă crasă de respect a domnului Sărmaș. Adică, nu poți să afirmi și să postezi, să spui că, citez din domnul Sărmaș, bătrânii care-l votează pe Emil Boc sunt niște oi!. Cum să ai atâta lipsă de respect pentru bunicii tăi, pentru părinții tăi, pentru cei care au clădit România și Clujul, să vii cu atâta nonșalanță și să-i numești oi? Repet, este o mare dezamăgire pentru mine, și n-o să mai vorbesc despre dânsul”, a spus Dan Tarcea, la Napoca Live.

VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ!

Te-ar putea interesa și: