Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Târgu Mureş, că problema interzicerii TikTok pentru instituţiile din România trebuie să constituie "un subiect serios de analiză", cu atât mai mult cu cât prin acest canal sunt livrate o serie de mesaje de dezinformare şi propaganda, potrivit Agerpres.
"O astfel de decizie trebuie să se bazeze pe datele furnizate de către specialişti şi analiza de reţea, precum şi consecinţele unei astfel de decizii trebuie analizate foarte bine şi, în momentul în care ne-am clarificat, nu văd niciun fel de problemă să ne aliniem la comportamentul Comisiei Europene şi celorlalte ţări (...) Într-adevăr, prin acest canal sunt livrate o serie întreagă de elemente, de mesaje care nu întotdeauna au conţinutul pe care ni-l dorim. Ba mai mult decât atât, s-a ajuns acolo încât astfel de canale sunt folosite inclusiv pentru dezinformare şi propagandă, ceea ce trebuie să constituie, într-adevăr, un subiect serios de analiză", a declarat Nicolae Ciucă în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la finalul unei vizite de lucru efectuate în judeţ.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a menţionat că, în această problemă, autorităţile statului român vor împărtăşi poziţia Comisiei Europene, care a decis să suspende utilizarea aplicaţiei pe dispozitivele de serviciu, pentru a spori securitatea cibernetică la nivelul instituţiei.
"Am înţeles că dl. ministru Burduja, de la Digitalizare, a lămurit anumite aspecte (...) Cred că numai Senatul are TikTok în România, în rest, n-am auzit altă instituţie să aibă TikTok. Cred că, totuşi, ne gândim foarte mult, ca părinţi, cât de mult sunt afectaţi copiii de acest fenomen. Sunt ferm convins că în perioada următoare o să avem o discuţie serioasă şi vom avea aceeaşi abordare ca întreaga Uniune Europeană", a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta a subliniat, totodată, că spre deosebire de Facebook, pe TikTok "nu există niciun fel de reguli".