Partidul Social Democrat îşi asumă să intre la guvernare şi toate scenariile rămân deschise în continuare, a declarat, marţi, liderul PSD Marcel Ciolacu.
"Nu este prima oară când am spus că PSD îşi asumă şi în această criză să intre la guvernare. Vom vedea înspre ce direcţie duc lucrurile. (...) Am constatat că, după încă zece zile de criză, anumiţi lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei, că indiferent dacă este un guvern USR, PNL, PSD, România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar", a afirmat Ciolacu, la sediul PSD.
Întrebat care sunt condiţiile social-democraţilor pentru a intra la guvernare, Ciolacu a răspuns:
"Toate scenariile rămân deschise în continuare şi cred cu tărie că întoarcerea la popor este cea mai corectă. Nu avem condiţii, nu am discutat. Vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reţinere indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane"