Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziţiei către o economie solidă.
România nu traversează "o criză", ci o perioadă de corecţie economică "necesară pentru a avea o economie mai stabilă şi mai puternică", a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.
Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.
"Creşterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condiţiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit şi consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiţii, productivitate, export şi disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat şi inevitabil al acestei tranziţii, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creştere sănătoasă şi prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe şi tot mai scumpe", transmite Bolojan.
El analizează comparativ anii 2024 şi 2025, menţionând că în 2024 a existat un deficit bugetar "ridicat", de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern "semnificativ", de 8,2% din PIB, dar cu o creştere economică reală "modestă", sub 1%.
"În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creştere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiţi în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide şi compensarea unor presiuni sociale şi inflaţioniste, nu către dezvoltarea reală a economiei", explică Bolojan.
Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din "tot mai multe" importuri, iar inflaţia ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.
"Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puţin. Părea că situaţia este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau", adaugă premierul.
În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat "fundamental", deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.
"Am realizat o corecţie de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale şi nemulţumiri. Aş fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuşi, datele arată că, în 2025, creşterea economică rămâne în jur de 0,6%", scrie premierul.
Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus şi cu acumulare de dezechilibre interne şi externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creştere similară, "susţinută de investiţii reale şi factori structurali", precizează premierul.
"Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizaţi. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiţie esenţială pentru stabilitate, credibilitate şi dezvoltare sustenabilă. Această tranziţie presupune, temporar, o perioadă de contracţie economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă şi mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecţie economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă şi mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung", se mai arată în postare.


