Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat miercuri, 29 decembrie, o serie de măsuri adoptate pentru a diminua numărul de cazuri în valul cinci.
Specialiştii estimează faptul că, valul cinci va fi generat, în special, de către varianta Omicron a noului coronavirus.
Ce măsuri au fost adoptate?
- Am avut deja întâlniri și discuții cu producătorii de medicamente inovative, încât să putem avea la dispoziție cât mai repede medicația care se poate administra în sistem abulatoriu și care e deja disponibilă în unele țări, cum ar fi Israel;
- Am înființat o structură de coordonare a asistenței medicale la nivelul Ministerului Sănătății. În valurile anterioare mortalitatea a crescut în România din cauza lipsei de acces la serviciile medicale a oamenilor cu alte patologii. Lucrăm și avem datele în timp real. La nivel județean acest grup operativ va colabora cu o structură de colaborare din cadrul județului. De exemplu în Bacău spitalele colaborează pentru a asigura accesul la servicii medicale și pentru pacienții covid și pentru cei non-covid;
- Vom pune la dispoziție lista centrelor de testare și evaluare care există în fiecare județ. Va fi disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătății și pe cel al fiecărei direcții de sănătate publică;
- Extinderea capacității de testare și a asistenței medicale ambulatorii. Ieri a fost aprobată o ordonanță care face posibilă extinderea testării la nivelul cabinetelor medicilor de familie. Este vorba despre o promisiune din programul de guvernare. Accesul la testare e esențial. În aceste centre se va testa orice persoană cu simptome sau care este contact al unei persoane infectate;
- Am realizat un ghid care prevede inclusiv modul în care se prescriu medicamentele antivirale;
- Am făcut inspecții în spitale privind starea instalațiilor electrice. Nu avem specialiști în instalațiile de oxigen dar vom încerca să avem o imagine clară a situației acestor instalații electrice și de oxigen pentru a crește siguranța pacienților;
- Am avut o întâlnire cu DSP. Avem circa 20% paturi alocate pentru pacienții covid, adică 25.000 de paturi, cu posibilitate de creștere de până la 30%. Am crescut bugetul pentru anul 2022 alocat secțiilor ATI cu 65% față de anul 2021;
- Avem 2.805 paturi complet funcționale de ATI, asigurate cu echipamente și personal.
”Insistăm foarte mult în ceea ce privește vaccinarea. Extinderea rapidă a testării în perioada următoare la nivelul cabinetelor de medicină de familie. Sperăm să depistăm cât mai repede persoanele bolnave și ele să beneficieze de tratament.
Utilizarea certificatului covid, o măsură care nu a fost adoptată. E o măsură pe care am fi vrut s-o luăm măcar temporar pentru a gestiona mai bine valul 5. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare vom adopta această decizie.
Vrem să evităm un lockdown, să evităm închiderea școlilor și vrem să reducem numărul de decese”, a declarat Rafila.