Alegeri prezidențiale / George Simion şi Călin Georgescu, împreună la vot: Am votat pentru poporul român

 

Preşedintele AUR, George Simion, a votat, duminică, la o secţie din Mogoşoaia, împreună cu fostul candidat Călin Georgescu.

"Hristos a Înviat! Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune - revenirea la ordinea constituţională, revenirea la democraţie. Nu am niciun alt obiectiv decât locul unu pentru poporul român în slujba căruia mă aflu. Suntem aici cu poporul şi pentru poporul român, suntem aici cu o singură dorinţă - să facem dreptate pentru România", a declarat candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion.

Călin Georgescu a susţinut că, prin prezenţa la vot, nu vrea să legitimeze o fraudă, ci să recunoască puterea democraţiei.

"Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă precum aceste alegeri, o fraudă pusă la cale de cei care au făcut din viclenie unica politică de stat. Dar, sunt aici pentru a recunoaşte puterea democraţiei, puterea votului care sperie sistemul, care îngrozeşte sistemul. Sunt aici pentru interesele poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreţia lui, pentru nobleţea lui, pentru că destinul şi drepturile naţiunii române sunt veşnice. România s-a trezit, curajul nostru, curajul poporului nostru este conştiinţa trează. De aceea, a venit vremea să ne luăm ţara înapoi şi, sigur, eliberată de ciocoi şi turul doi înapoi. Sus inimile şi veţi fi liberi! Doar cu Dumnezeu înainte!", a afirmat Georgescu.

Cei doi au fost însoţiţi de mai mulţi susţinători.

Te-ar putea interesa și: