Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, s-a clasat pe primul loc în judeţul Cluj, cu 105.733 voturi (30,38%), conform datelor finale ale Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.
Pe locul al doilea s-a clasat independentul Călin Georgescu, cu 53.461 de voturi (15,36%), iar pe locul trei se situează George Simion (AUR) cu 37.654 de voturi (10,82%).
Pe următoarele locuri s-au clasat Marcel Ciolacu (PSD), cu 36.734 de voturi (10,55%), Nicolae Ciucă (PNL), cu 33.239 de voturi (9,55%), Kelemen Hunor (UDMR), cu 31.315 de voturi (9,00%), independentul Mircea Geoană, cu 28.028 de voturi (8,05%), independentul Cristian Diaconescu, cu 11.816 de voturi (3,39%) şi Cristian Terheş (PNCD), cu 6.227 de voturi (1,78%)..
Ceilalţi candidaţi au obţinut sub 1%.
În judeţul Cluj au fost înregistrate 347.922 de voturi valabil exprimate, iar 5.639 de voturi au fost voturi nule. Prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost de 57,40%.