Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care este eliminat dosarul cu şină.
Potrivit legii, instituţiile „nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie”.
Legea are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016, în sensul instituirii în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, a unei obligaţii de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.
Legea intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Deputaţii au votat pe 7 decembrie legea care prevede ca interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice să fie extinsă şi la nivel local, nivel de universităţi şi companii de utilităţi.