Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, sărbătorește, în data de 7 februarie 2024, Ziua Internațională a Cititului Împreună. Acesta este un eveniment național organizat, începând din anul 2017, și coordonat de grupul Citim Împreună România. De asemenea, face parte din evenimentul global World Read Aloud Day, organizat de către Lit World, începând din anul 2010, în cadrul căruia milioane de oameni din peste 100 de țări citesc împreună pentru a sărbători puterea lecturii cu voce tare de a crea comunități și de a împărtăși povești, dar și pentru a susține literația ca drept uman fundamental.
Benzile desenate sunt în centrul atenției la această ediție a Zilei Internaționale a Cititului Împreună, astfel că invitatul de onoare al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj nu putea fi altcineva decât Adrian Barbu, ilustrator, grafician și autor de benzi desenate, cunoscut nu doar la noi în țară, ci și pe plan internațional. Vechi colaborator al bibliotecii, el declara într-un interviu pentru revista Capital Cultural: „După cum zic pedagogii occidentali, banda desenată e, pentru un copil, etapa ideală între cartea ilustrată și cartea fără ilustrații. Statisticile, (tot ale lor) arată că micii cititori de BD își dezvoltă mai rapid gândirea asociativă și distributivă (ba și umorul), se descurcă mai bine în situații de stres și devin, ca adulți, mai interesați de lectură și mai deschiși cultural decât omologii lor „neinfectați” cu microbul BD.”
Secțiile și filialele bibliotecii sărbătoresc Ziua Internațională a Cititului Împreună pe parcursul acestei săptămâni, cu activități diverse, de la ateliere de lectură susținute în bibliotecă sau la sediul grădinițelor și școlilor clujene, la ateliere de creare de benzi desenate, întâlniri cu scriitori (Alina Oancea, Dana Ryffel) și ore de poveste. Activitățile tradiționale precum Cenaclul literar „Traian Brad”, coordonat de scriitorul Victor Constantin Măruțoiu, și Clubul de filosofie cu copiii, organizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, vor fi dedicate acestei sărbători.
Programul complet al activităților bibliotecii este disponibil pe pagina web a instituției de cultură: AICI.
Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment dedicat tuturor vârstelor, de aceea publicul este invitat să se bucure de beneficiile lecturii cu voce tare, iar persoanele care doresc să sărbătorească citind benzi desenate, sunt invitate să aleagă din cele pregătite în cadrul expoziției din foaierul bibliotecii, Calea Dorobanților nr. 104, parter.