Concert extraordinar Gheorghe Zamfir la Cluj, de Ziua Națiunilor Unite

 

Opera Națională Română Cluj-Napoca și Corpul Consular Cluj-Napoca, în parteneriat cu Fundația Dumitru Fărcaș, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, organizează în 24 noiembrie un eveniment de excepție dedicat Zilei Națiunilor Unite. Concertul aduce împreună artiști de renume într-o seară memorabilă dedicată diversității culturale și valorilor internaționale.

Invitatul special al serii va fi maestrul Gheorghe Zamfir, simbol al muzicii românești, care va încânta publicul cu virtuozitatea sa inconfundabilă. Alături de renumitul interpret, pe scena Operei române clujene vor urca talentații artiști: solista Irina Sîrbu și artiștii instrumentiști Cezar Cazanoi și Cristian Totpati, acompaniați de Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi, scenografia evenimentului fiind semnată de Magdy Hawash.

Programul muzical al serii evocă un dialog artistic între diferite culturi și stiluri muzicale, pornind de la piese tradiționale românești până la compoziții internaționale, într-o armonie a sunetelor care transcende granițele. Un omagiu adus marilor artiști ai folclorului românesc, dar și o celebrare a legăturilor culturale globale, evenimentul va aduce pe scenă momente de virtuozitate, emoție și simbolism, reflectând spiritul Zilei Națiunilor Unite. Concertul marchează, totodată, deschiderea oficială a Festivalului „Dumitru Fărcaș”, ce se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 24-26 octombrie.

Maestrul Gheorghe Zamfir a împărțit scena cu mari artiști ai lumii, colaborând cu importanți muzicieni din țară si de peste hotare precum James Last, Andrea Bocelli, André Rieu, Richard Clayderman, Lawrence Foster, British Chamber Orchestra, Cvartetul Oxford, Marcel Cellier, organista Diane Bish, Ennio Morricone și London Symphony Orchestra. În anul 2015, a urcat de șapte ori consecutiv, împreună cu André Rieu pe scena din Piața Constituției din București, în fața a 84.000 de spectatori. Seria de concerte a continuat cu alte șapte reprezentații în Maastricht, Olanda, cu un succes răsunător. Anul 2016 aducea în cariera Maestrului o serie de concerte în România și Egipt, alături de renumitul pianist Richard Clayderman. În vara anului 2017, în București și Cluj Napoca, Maestrul a fost Invitat Special, la solicitarea tenorului Andrea Bocelli, pentru a susține un duet în cadrul turneului său mondial.

De-a lungul carierei sale, a obținut peste 120 de discuri de aur şi de platină din partea Casei de discuri Philips, între care două discuri de aur în Statele Unite, patru discuri de aur în Africa de Sud, patru discuri de platină în Noua Zeelandă, patru discuri de aur în Australia și 15 discuri de platină în Canada, doborând toate recordurile cu milioane de discuri vândute.

Biletele la concertul ”Cântec pentru lume” pot fi achiziționate online, pe site-ul www.bilete.ro și din Agenția de Bilete a Operei, de luni până vineri în intervalele orare 11:00 – 13:00, respectiv 14:00 – 17:00. Mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile pe site-ul operacluj.ro, precum și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale Operei.

 

Te-ar putea interesa și: