Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. au finalizat recepția lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă pentru câteva zeci de imobile situate pe teritoriul localității Cătina.
Lucrarea recepționată este parte a contractului de lucrări ce prevede introducerea alimentării cu apă în satul Copru și extinderea rețelei în localitatea Cătina.
“Ne-am mobilizat împreună cu colegii de la Compania de Apă şi am reuşit să facem toate demersurile necesare pentru ca o parte din cei vizaţi de extinderea reţelei din Cătina să beneficieze, chiar înainte de Sărbătorile de iarnă, de apa potabilă furnizată în sistem centralizat. Recepţia întregii investiţii va avea loc spre sfârşitul verii 2023, când toate cele 150 de gospodării din Copru şi Cătina, vizate de proiect, vor fi conectate la reţeaua de apă administrată de Compania de Apă Someş”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În această etapă au fost deja recepționați peste 4,4 km de conducte de distribuție
Au fost realizate realizate 36 de branșamente la imobile.
În acest moment, toate gospodăriile branșate beneficiază de apă curentă.
Întreaga investiție realizată pe teritoriul celor două localități învecinate prevede amplasarea a cca. 20 de km de conducte de aducțiune și distribuție, construcția unui rezervor de înmagazinare a apei și a unei stații de pompare.
În valoare totală de 4 milioane de lei, lucrările sunt finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.