Tişe, la Napoca Live, despre tăierea banilor de la sănătate prin PNRR: Guvernul trebuia să înlocuiască proiectele neviabile cu spitalele Clujului. Rafila, responsabil

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, 11 septembrie, că şase spitale au fost eliminate din lista investiţiilor susţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ca urmare a diminuării alocării pentru Componenta 12 "Sănătate" cu 26% (740 milioane de euro), însă vor primi finanţare cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), începând din luna octombrie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a vorbit la Napoca Live despre acest subiect şi a declarat că banii din sănătate nu ar fi trebuit să fie tăiaţi. Potrivit acestuia, banii tăiaţi de la sănătate ar merge spre domeniul de energie verde. Tişe a precizat că s-a aşteptat ca în locul spitalelor scoase de pe lista finanţării PNRR, să fie introduse cele două spitale clujene, Spitalul Monobloc pentru Copii şi Centrul de Transplant.

“Noi am propus spre finanţare două spitale. Spitalul Monobloc de Copii care presupune un spital într-o singură locaţie. Acest spital trebuie făcut, pentru că în prezent secţiile sunt împărţite în vreo 14 locaţii. Plimbăm copiii de la o secţie la alta şi riscă să moară. De asemenea, a mai fost Spitalul de Transplant. Activitatea se desfăşoară în prezent la Institutul de Transplant care funcţionează într-un pod absolut impropriu. Ministerul ştie situaţia şi fuge, nu spune nimic. Aceste 2 spitale erau în cea mai avansată fază din ţară. Amândouă sunt în licitaţia de execuţie. Avem licitaţii de execuţie în curs şi putem adjudeca într-o săptămână sau două câştigătorul şi putem începe lucrările. Eu m-aş fi aşteptat ca în locul acelor spitale pe care le-au scos din listă, să fie introduse aceste 2 spitale pe lista PNRR. Guvernul a decis că nu. La nivelul Ministerului s-a decis ca finanţarea să vină din altă parte. Părerea mea este că ar fi trebuit ca aceşti bani să rămână la sănătate. 6 sau 7 spitale au fost scoase din mai multe oraşe. Aş fi introdus cele mai avansate spitale din România. Am parcurs toate etapele prealabile. Noi suntem în ultima fază. Nu există proiecte care să fie mai avansate. Guvernul a decis altceva, au simţit nevoia să aloce bani şi pentru energia verde. Cred că sănătatea este cea mai importantă. Nu mă convinge nimeni că infrastructura este mai importantă decât sănătatea sau învăţământul. Am făcut un protest asupra Guvernului”, a transmis Tişe, la emisiunea Talk Show Direct de la Napoca Live, moderată de Sandu Mureşan. 

Preşedintele CJ Cluj a declarat că dacă se va întâmpla ceva la Institutul de Transplant din Cluj, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este responsabil.

“Încercăm să găsim o finanţare locală, internă prin valorificarea unor active pe care CJ Cluj le are în prezent. De exemplu, halele de la fabrica Clujana ar putea fi valorificate şi cu banii de acolo s-ar putea face Spitalul de Copii. Un hotel restaurant care poate fi valorificat ar putea fi dus în Spital. Terenuri, clădiri. Mai sunt variante. Vom vedea exact. Nu vom abandona. Spitalul de Copii se va face. Legat de Institutul de Transplant, Guvernul face o greşeală şi există riscul de a se întâmpla o catastrofă la acest Institut. Oamenii muncesc în prezent într-un pod, acolo fac transplantul de rinichi, există riscul să îmbolnăveşti pacienţii sau să moară. Mă lupt şi pentru acest Institut. Guvernul a venit, a constatat şi a plecat. Am făcut adrese, am avut discuţii cu cei de la Minister şi le-am explicat că avem nevoie. Pare că Ministerului nu îi pasă. Există şi dezinteresul total al unor miniştri faţă de problemele din judeţ. Unii din ei sunt preocupaţi de imaginea pe care o au în mediul public. Alţii nu înţeleg mecanismele. E un cumul de factori. Dacă se va întâmpla să avem o catastrofă acolo, Alexandru Rafila este primul responsabil. După ce a constatat, Ministerul ar fi trebuit să vină cu soluţii. Soluţiile le ofeream noi, trebuia doar să ofere finanţare. Din păcate nu îi pasă, îşi vede de Ministerul lui, de susţinerea partidului. În tot acest timp este pusă în pericol sănătatea oamenilor. M-aş fi aşteptat ca un medic să înţeleagă mai bine pericolul, mai bine ca mine care nu mă pricep”, a mai spus Tişe.

Obiectivele de investiţii a căror finanţare nu va fi mai asigurată din PNRR, ci prin BEI, sunt: construirea Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea şi desfiinţarea construcţiilor existente; construirea unui corp nou pentru Departamentul "Sănătatea mamei şi copilului" din cadrul spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Constanţa; construirea de secţii de Obstetrică-Ginecologie la Arad; construirea într-o nouă locaţie a Spitalului de Urgenţă "prof dr Dimitrie Gerota"; construirea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli infecţioase Braşov; şi relocarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Sursa foto: Preşedinte CJ Cluj, Alin Tişe/Facebook