Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal din Dej cu un nou echipament medical, și anume un kit de endoscopie ORL.
„Noua dotare, care a lipsit până acum din structura de specialitate a unității sanitare, este de un real folos cadrelor medicale întrucât permite realizarea a numeroase intervenții chirurgicale ORL, contribuind, astfel, la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.
Valoarea kit-ului de endoscopie ORL este de cca. 150.000 de lei iar finanțarea a fost asigurată integral din bugetul propriu al forului administrativ județean. Echipamentul a fost deja livrat și dat în folosință în cadrul Compartimentului ORL al instituției spitalicești.