Compania de Apă „Someș”, operator regional de apă în cadrul căruia Consiliul Județean Cluj deține calitatea de acționar majoritar, a demarat lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă în localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula din județul Cluj.
În prezent, localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula dispun de rețele de apă potabilă însă nu pe toate străzile și ulițele. Extinderea rețelei de distribuție va asigura accesul la apă potabilă pentru toți cetățenii din cele trei localități care, în acest moment, folosesc apă potabilă din surse proprii, fântâni și izvoare.
Lucrările de extindere a rețelei de apă, ce se vor derula pe o perioadă de maxim 18 luni, vor acoperi o lungime de 6,25 km.
Valoarea contractului de lucrări este de 2.021.592 de lei, banii fiind asigurați de Consiliul Județean Cluj din fondul special constituit din redevența și impozitul pe profit cuvenite forului administrativ județean și pe care acesta le returnează pentru investiții Companiei de Apă „Someș”.