Săptămâna aceasta va fi deschis circulației drumul expres între Turda și Dej

Asocierea de constructori români şi spanioli realizează ultimele lucrări şi efectuează testele finale pentru deschiderea circulaţiei pe drumul expres între Turda şi Dej săptămâna aceasta, a anunţat, luni, pe Facebook, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

"Au fost finalizate testele de iluminat de pe DEx4 (drumul de legătură A3 - DN1)! Asocierea de constructori români şi spanioli realizează ultimele lucrări şi efectuează testele finale pentru deschiderea circulaţiei, săptămâna aceasta", a scris Pistol.

Potrivit acestuia, după deschiderea circulaţiei, DEx4 (5,02 km) va fluidiza traficul rutier în zona municipiului Cluj-Napoca şi a localităţii Tureni.

DEx4 este un drum expres planificat între Turda şi Dej. Constructor este Asocierea Dimex2000 - Obras - OPR - Autotehnorom - Con-A, contractul fiind semnat în iulie 2023.