Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea extinderii rețelei de alimentare cu apă potabilă în localitățile Frata, Pădurea Iacobeni și Poiana Frății, din comuna Frata.
Concret, proiectul constă în realizarea unor conducte de apă în lungime de peste 5.000 de metri în cele trei sate, precum și un număr de 17 branșamente la imobile, până la limita de proprietate. Mai mult, în vederea efectuării unei distribuiri corespunzătoare a apei potabile pentru consumatorii din Soporu de Câmpie, în localitate va fi amenajată o stație de pompare.
Alin Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean: “Ne dorim ca locuitorii de pe întreg teritoriul judeţului să aibă acces la utilităţile publice necesare unui trai decent. Împreună cu Compania de Apă depunem eforturi astfel încât toţi clujenii să beneficieze de apă potabilă la standarde de calitate”.
Investiția este gestionată de Primăria comunei Frata. După finalizarea lucrărilor și realizarea etapei de recepție, rețeaua va fi preluată în sistem centralizat de către Compania de Apă Someș S.A, societate al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Cluj.