Primarul din Florești a intrat în campania electorală: ” Vom continua să aducem progres, stabilitate și dezvoltare comunității noastre”

 

În prima zi a campaniei electorale, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, s-a adresat locuitorilor comunei, asigurându-i că  va continua pe drumul început în urmă cu patru ani, pentru dezvoltarea și stabilitatea comunei.

”Votul este un drept fundamental și o responsabilitate civică importantă a fiecărui cetățean. Sunt un susținător ferm al unei campanii electorale bazate pe proiecte.

Echipa PNL Florești își asumă cu responsabilitate acest act democratic și va trata acest proces cu seriozitate și respect față de votanții noștri. Vom prezenta proiecte solide, echipa noastră și viziunea noastră pentru viitorul Floreștiului.

Floreștiul are nevoie de soluții constructive și de o viziune clară pentru următorii 4 ani. Vom continua direcția pe care am stabilit-o, aducând progres, stabilitate și dezvoltare comunității noastre. Le urez tuturor celor înscriși în cursa electorală succes și vă invit, stimați concetățeni, să continuăm împreună să dezvoltăm Noul Florești”, a fost mesajul lui Bogdan Pivariu, care va candida la alegerile din 9 iunie pentru un nou mandat în fruntea celei mai mari comune din țară.