Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.


Curtea de Apel Cluj a respins apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară.

Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară sau chiar achitare.

Odată decizia definitivă a judecătorilor de la Curtea de Apel pronunțată va fi trimisă în regim de urgență polițiștii din Maramureș, urmând să o pună în aplicare. În următoarele ore polițiștii au această îl vor căuta pe edil sau vor aștepta ca acesta să se predea.