Un număr de 26 de noi contracte de finanţare, cu o valoare totală de peste 14 milioane de euro, pentru instalarea panourilor fotovoltaice la nivelul primăriilor au fost semnate luni, în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul - cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat.
Proiectele vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru comunităţile locale, beneficiarii fiind instituţii publice.
Valoarea totală a proiectelor finanţate este de 70,211 milioane de lei (14,111 milioane de euro), valoarea totală a finanţării din Fondul pentru modernizare este de 66,479 de milioane de lei (13,361 milioane de euro), iar capacitatea totală instalată este de 10,31 MW.
"De la începutul acestui program, am reuşit să finanţăm peste 194 de contracte cu mai multe primării, universităţi şi instituţii publice, cu o valoare totală de peste 634 de milioane de lei şi o capacitate totală instalată de 90,91 MW. Prin aceste investiţii, beneficiarii vor dezvolta parcuri fotovoltaice, eoliene sau microhidrocentrale pentru autoconsum. Odată implementate, proiectele vor acoperi până la 79% din consumul propriu al instituţiilor publice, de la iluminat public la utilităţile şcolilor. Aceste contracte vor crea noi locuri de muncă şi vor reduce costurile cu energia la nivel local, încurajând un mediu mai curat", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Ioan Burduja, citat în comunicat.
Pe lista beneficiarilor contractelor semnate luni se află: comuna Ciucea (judeţul Cluj); comuna Buteni (judeţul Arad); comuna Siliştea (judeţul Brăila); comuna Vorona (judeţul Botoşani); comuna Dumbrava (judeţul Timiş); oraşul Podu Iloaiei (judeţul Iaşi); comuna Moşniţa Nouă (judeţul Timiş); comuna Lozna (judeţul Sălaj); comuna Mihail Kogălniceanu (judeţul Tulcea); comuna Fărcaşa (judeţul Maramureş); comuna Şotânga (judeţul Dâmboviţa); comuna Bîrca (judeţul Dolj); comuna Unguriu (judeţul Buzău); comuna Izvoarele (judeţul Prahova); comuna Costeşti (judeţul Vâlcea); oraşul Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin); comuna Hida (judeţul Sălaj); comuna Hodod (judeţul Satu Mare); comuna Ţeţchea (judeţul Bihor); comuna Bocsig (judeţul Arad); comuna Nuşeni (judeţul Bistriţa-Năsăud); comuna Floreşti (judeţul Cluj); comuna Filipeşti (judeţul Bacău); comuna Dobrin (judeţul Sălaj); comuna Buhuşi (judeţul Bacău); comuna Stolniceni - Prăjescu (judeţul Iaşi).
"Ministerul Energiei oferă tot sprijinul comunităţilor locale pentru a dezvolta noi capacităţi de producere a energiei regenerabile pentru autoconsum. Astfel, administraţiile publice vor deveni mai eficiente energetic şi vor avea un mediu mai curat", se mai scrie în comunicat.
Tot prin acest program, vineri, 27 septembrie, a fost semnat contractul de finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum cu municipiul Iaşi, judeţul Iaşi. Valoarea totală a proiectului a fost de 49,7 milioane de lei şi o putere instalată totală de 9,0 MW.
Ministerul Energiei precizează că îşi menţine angajamentul de a sprijini comunităţile locale să devină eficiente energetic şi să reducă astfel presiunea facturilor la energie electrică.