Primăria va interzice fumatul în stațiile CTP, în parcurile publice și bazele sportive din Cluj

 

Primarul Emil Boc a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că a trimis în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Consiliu local, prin care se interzice fumatul în stațiile de transport în comun, în parcurile publice și în bazele sportive aflate în administrarea municipalității. Cu excepția stațiilor CTP, fumătorii vor avea la dispoziție locuri special amenajate în care să fumeze.

Proiectul de hotărâre se va afla în dezbatere publică timp de 30 de zile, după care va fi supus aprobării Consiliului local. Interzicerea fumatului în locurile menționate va intra în vigoare în termen de trei luni de la adoptarea hotărârii de Consiliu local, răstimp în care vor fi amenajate și semnalizate corespunzător zonele în care fumatul va fi permis.

Interdicția fumatului în zonele menționate se va aplica și surselor alternative de fumat, precum țigările electronice.

Amenzile pentru nerespectarea interdicției de a fuma în afara locurilor speciale vor fi cuprinse între 100 și 500 de lei.

boc 70

”Nu promovăm acest proiect de hotărâre din exces de zel, ci din responsabilitate pentru sănătatea și confortul oamenilor. Nimănui nu-i convine să inhaleze fumul toxic al țigărilor în stațiile de transport în comun, cu atât mai mult în parcuri sau baze sportive. Anual, opt milioane de oameni mor din cauza fumatului la nivel mondial, iar bolile dezvoltate de fumatul pasiv fac, la rândul lor, alte câteva milioane de victime.

Putem fi prima generație care lasă în urmă o generație fără tutun, iar municipiul Cluj-Napoca face parte a programului de eradicare a fumatului până în 2040!”, a spus Emil Boc, primarul Clujului.

În acest an, vor face excepție de la aplicarea hotărârii evenimentele publice mari organizate în parcurile orașului, gen Untold Festival, Zilele Clujului, Festivalul vinului etc, urmând ca interdicția fumatului să se aplice în aceste cazuri începând de anul viitor.

În acest moment, în municipiul Cluj-Napoca fumatul este deja interzis în locurile de joacă ale copiilor.