Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, vineri, că tarifele în Park&Ride-ul din Someșeni au fost reduse semnificativ şi că, în plus, tichetele de parcare oferă şi gratuitate la transportul în comun.
"Începând de joi, 10.07.2025, clujenii plătesc tarife mai mici pentru parcarea în Park&Ride de strada Traian Vuia. Menţinem gratuitatea la transportul în comun cu tichetul de parcare dinspre Park&Ride spre centru şi invers, pe ruta centru - aeroport.
Noile tarife la Park & Ride sunt următoarele: - 10 minute/ gratuit; - până la 6 ore/ 2 lei; - până la 12 ore/ 5 lei; 1 zi/ 15 lei; 2 zile/ 35 lei; 3 zile/ 55 lei; 7 zile/ 135 lei; 30 zile/ 365 lei.
Cu alte cuvinte, am flexibilizat tarifele, oferind posibilitatea tuturor în funcţie de interes să îşi lase maşina în Park&Ride şi oferim o soluţie alternativă de parcare în Municipiul Cluj-Napoca", a transmis Emil Boc, vineri, într-o postare pe reţelele de socializare.
În acest fel, tarifele la parcare au scăzut, de exemplu, de la 125 lei/zi la 15 lei/zi, de la 365 de lei/două zile la 35 de lei şi de la 595 lei/3 zile la 55 de lei.
În total, în Park&Ride sunt prevăzute 863 locuri de parcare, dintre care 788 de locuri de parcare pentru autovehicule; 37 de locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi; 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice şi hibride; 8 peroane pentru autobuze.