Președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și Marius Mînzat, însoțiți de consilieri județeni și de reprezentanți ai instituțiilor cu competențe în dezvoltarea infrastructurii din zona rurală, s-au întâlnit joi, 16 iunie, în localitatea Valea Drăganului, cu cetățenii din comuna Poieni.
“Suntem mulţumiţi de faptul că locuitorii din Poieni apreciază proiectele pe care forul administrativ judeţean le-a implementat la nivelul comunei, în special investiţiile în infrastructura rutieră. Această întâlnire a fost una extrem de oportună întrucât am discutat, concret, problemele cu care comunitate se confruntă. În colaborare cu administraţia locală vom căuta cele mai bune soluţii pentru rezolvarea acestora şi pentru continuarea dezvoltării comunei”, a scris Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, pe pagina de Facebook.
În acest context, președintele Alin Tișe a efectuat o vizită de lucru pe Drumul Apusenilor, în vederea analizării stadiului la zi al lucrărilor efectuate pe acest drum de o importanță turistică aparte, ce leagă localitatea Valea Drăganului de zona Barajului Floroiu. Finanțate din fonduri europene, lucrările sunt aproape de finalizare. De asemenea, o atenție aparte a fost acordată lucrărilor de realizare a podului principal care traversează râul Crișul Repede.
Totodată, au fost discutate probleme locale referitoare la reabilitarea drumurilor comunale, extinderea rețelei de apă în satul Hodișu, precum și despre asigurarea unei ape potabile la standarde de calitate în Valea Drăganului. În cadrul discuțiilor a fost abordată și necesitatea recondiționării gării din Bologa și semaforizarea trecerii la nivel de cale ferată. De altfel, cetățenii au solicitat sprijinul Consiliului Județean în vederea obținerii unor microbuze școlare pentru elevii din comună.