Președintele CJ Cluj, în ”Poveste despre tata”: O relație specială cu primarii, cu ”oastea lui Tișe”

 

Un alt capitol important prezentat în cartea sa autobiografică de către președintele Consilului Județean o reprezintă modul de relaționare cu reprezentanții aleși ai unităților teritorial-administrative, adică cu primarii. O relație aparte, construită în timp, un parteneriat solid, funcțional, ceea ce a dus la etichetarea primarilor din județ ca ”oastea lui Tișe”. O relație care s-a situat dincolo de apartenența politică, principalul factor fiind reprezentat de interesele comunităților locale. De altfel, în mai multe capitole din cartea sa, ”Poveste pentru tata”, Alin Tișe abordează această relație specială, construită cu cei 81 de primari  din județ.

Viața la țară, relația cu primarii

”Unul dintre proiectele importante, dragi sufletului meu care a fost implementat exclusiv de către mine, a fost cel al “audiențelor în teritoriu”. Un proiect care mi-a adus mari satisfacții, oferindu-mi posibilitatea să cunosc oamenii și locurile din județ, să le aflu nevoile, să cunosc realitatea în care trăiau. Mi-a permis să aflu la fața locului toate problemele unei comune,  relaționare oamenilor cu primarul și cu instituțiile județene. I-am cunoscut astfel pe toți cei aleși si am reușit să stabilim relații de respect și încredere în timp.

Am devenit un partener al primarilor după o perioadă în care ne-am cunoscut mai bine și ne-am câștigat reciproc încrederea unii în alții. Am pus temelia unei relații de durată, care odată fundamentată a însemnat mult în dezvoltarea județului și în evoluția fiecare localități. Primit cu suspiciune, neîncredere la început, odată relația sedimentată am creat adevărate echipe împreună cu aleșii locali. Colaborarea dintre noi a devenit un element esențial în dezvoltarea acestui județ. Am încercat să facem mai multă administrație și mai puțină politică. Am dialogat punctual și permanent până am găsit fosrmula optimă de colaborare.

Relația cu 80 de primari nu reprezentat ceva ușor. Însă, evoluția mea ca om politic ales s-a derulat oarecum concomitent cu evoluția relațiilor mele cu primarii. Instituțional nu avea multe pârghii de a dispune primarilor, relația interumană fiind cea care a contat finalmente. Am învățat să-i înțeleg, să îi apreciez. Să comunicăm permanent, să le discutăm problemele. Cunoscându-le mai bine,  a devenit mult mai ușor să relaționez cu aceștia.

Fiecare dintre ei era important pentru mine, deoarece reprezenta comunitatea. Era alesul acesteia și vorbea în numele ei. Făcea proiecte pentru aceasta. Se zbătea să dezvolte, să aducă un plus, să crească acea comunitate. În esență pot afirma că primarii au devenit în timp ceea ce trebuie să fie de fapt, motoarele de dezvoltare ale fiecărei localități. Oameni care se zbat și luptă cu birocrația excesivă, cu lipsa de fonduri, uneori cu uși închise, ca să reușească să aducă un plus, să facă ceva pentru comunitățile lor...

...Dezvoltarea comunităților locale trebuie să devină realmente centrul preocupărilor noastre, a tuturor, nu doar al celor care lucrează efectiv în administrație. O astfel de atitudine va duce la microregiuni sau regiuni tot mai puternice. Consider că România  nu are alta șansă decât reformarea rapidă. Iar primarii trebuie să devină partenerii și vectorii guvernului în acesta reformă”, descrie șeful județeului, în cartea sa.

Cartea ”Poveste pentru tata”, a lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, urmează să fie lansată în data de 5 septembrie, la ora 17, la Grand Hotel Italia, din Cluj-Napoca.